Pavilion Muzical – lecții muzicale în clasă și acasă

Pavilion Muzical – lecții muzicale în clasă și acasă

0
DISTRIBUIȚI

Pavilion Muzical – lecții muzicale în clasă și acasă, proiectul prin care asociația Tribul Artistic produce 9 episoade de educație muzicală digitală, a ajuns la final. Începând cu ziua de sâmbătă, 13 martie, ele vor fi lansate pe platforma de învățare www.pavilionmuzical.ro, cu o recurență de două episoade pe săptămână. La realizarea videoclipurilor muzical educaționale au contribuit 40 de muzicieni din România și din afara ei, materialele urmând să fie puse la dispoziția profesorilor și tinerilor pasionați de muzică în mod gratuit.

În primul episod, lansat pe 13 martie, „actori” principali sunt membrii trupei Cobzality, care ne introduc în lumea folclorului românesc reinterpretat de influențe electro-worldmusic. Pe parcursul celor 9 lecții muzicale prind viață numeroase instrumente, ritmuri, note sau genuri muzicale, cu ajutorul formațiilor PlaCello, Seven’s TM Show Band, Dincolo de Ziduri, a muzicienilor Raluca Ilovan, Răzvan Poptean, Rareș Sângeorzan, Andrei Gologan, Roxana Cîrciu, Eduard Antal, Mădălin Luca, Vălungan Remus, Panici Rădoie, Ana Kui, Johnny Kui,DJ K-lu & MC Woodie și a directorului artistic al proiectului, Vlad Popescu.
Videoclipurile vor avea o durată de aproximativ 22 de minute și vor include două componente: una teoretică și una practică, la care se adaugă un scurt interviu în care rolul de reporter îl joacă elevi din clasele V-VIII, curioși de tainele muzicii.

Odată cu lansarea primului episod va fi lansată și platforma de învățare digitală Pavilion Muzical – instrument ce își propune să devină un centru de resurse pentru profesorii de muzică, dar și pentru cei interesați să descopere muzica.


Aici cadrele didactice își pot crea un cont și pot contribui cu materiale educaționale proprii. „Inspectoratul Școlar Județean Timiș este un partener de nădejde în demersul nostru de a lărgi orizonturile cunoașterii pentru tinerii pasionați de muzică și ne bucurăm că prin reprezentanții ISJ Timiș vom ajunge și la profesorii de educație muzicală din alte județe”, spune Ovidiu Florian Andriș, manager asociația Tribul Artistic.

Finalul proiectului va fi marcat de o caravană muzicalăprin care membrii echipei Pavilion Muzical, alături de o parte din muzicienii ce apar în videoclipuri, vor merge în mai multe școli din județ și vor prezenta lecțiile muzicale digitale în cadrul orelor școlare. Dacă măsurile pandemice o vor impune, caravana se va desfășura online.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.