Peste 100 de persoane vor primi amenzi după protestul anti-restricții de la...

Peste 100 de persoane vor primi amenzi după protestul anti-restricții de la Timișoara

0
DISTRIBUIȚI

Un număr de 122 de persoane au fost legitimate și vor fi amendate, după protestul anti-restricții din Timișoara, la care au participat sute de oameni, a anunțat, astăzi, Jandarmeria Timiș.

Potrivit Jandarmeriei Timiș, protestul din Timișoara a a fost unul spontan și s-a desfășurat fără incidente.


Cu toate acestea, 122 de persoane urmează să fie amendate. „A fost organizat fără respectarea prevederilor legale, în consecință au fost legitimate 122 persoane cărora în perioada imediat următoare le vor fi aplicate sancțiuni contravenționale în conformitate cu legislația în vigoare”, anunță jandarmii timișeni.

În continuare, se fac verificări pentru identificarea și a altor persoane care au încălcat normele legale în vigoare, în vederea luării măsurilor ce se impun.

În Timişoara, unul dintre oraşele din România cu cea mai mare incidenţă a numărului de cazuri de COVID-19, sute de oameni au ieşit în stradă, în noaptea de duminică spre luni, fără să poarte mască şi au scandat „Arafat, nu uita, Timişoara nu-i a ta”. Liderii protestului le-au transmis participanţilor că amenzile pe care le vor primi nu sunt legale. Protestatarii au mers și acasă la primarul Dominic Fritz și au scandat „Demisia”. Primarul nu a avut nicio reacție.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.