Sit arheologic valoros din vestul țării, inclus în circuitul turistic

Sit arheologic valoros din vestul țării, inclus în circuitul turistic

2
DISTRIBUIȚI

Situl arheologic Crivina-Leopoldsberg din apropierea localității Jdioara aintrat, în aceste zile, în circuitul turistic al județului Timiș. Săpăturile arheologice desfășurate la sfârșitul anului trecut au scos la iveală o clădire cu fundație de piatră și pereți de chirpici dintr-o așezare dacică locuită din secolul al II-lea î.Ch. până în secolul I d.Ch., cu mai multe faze de nivelare a terasei pe care se afla, precum și o mare cantitate de fragmente ceramice.

La sfârșitul săptămânii trecute, în zonă a fost amplasat un panou prin care se dorește transformarea zonei Jdioara într-un obiectiv turistic de referință. „Intenționăm ca, în viitorul apropiat, să completăm traseele către cetatea medievală Jdioara cu o serie de panouri ce vor conține informații și despre flora și fauna din zonă” spune Victor Bunoiu, consilier al Direcției Județene pentru Cultură Timiș și coordonator al proiectului.

Proiectul de punere în valoare a cetății regale Jdioara, atestată documentar în prima jumătate a secolului al XIV-lea, a început în urmă cu cinci ani, la inițiativa direcției de cultură, și primele panouri turistice au fost montate în zona acesteia un an mai târziu, cu sprijinul elevilor de la liceul teoretic „David Voniga” din Giroc.


Cetatea, ridicată pe un deal, făcea parte din sistemul de fortificații al regatului maghiar, care s-a întărit după marea invazie tătară din 1241, și a fost dăruită de regii Ungariei mai multor nobili. După ce a fost cucerită de trupele habsburgice, în 1688, rolul ei miitar a luat sfârșit și a fost părăsită, ulterior fiind demolată parțial de localnicii care și-au procurat de aici mateial de construcție. Cetatea a ajuns într-o stare de degradare avansată iar direcția de cultură a demarat în urmă cu câțiva ani o amplă campanie de curățenie pentru a organiza aici evenimente cu caracter educativ.

2 COMENTARII

  1. S-a strecurat o eroare de dactilografiere – marea invazie tatara din 1241 (nu din 124).
    Articolul este foarte interesant, mai ales pentru pasionatii de istorie!

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.