Teatrul Vechi din Arad, mica bijuterie arhitecturală abandonată de autorități FOTO

Valoroase monumente istorice sau arhitecturale care, timp de decenii, au fost neglijate de autorități, au ajuns în paragină, dar, de la o vreme, multe se bucură de atenție din partea administrațiilor locale, care au început să-și dea seama că acestea reprezintă o adevărată carte de vizită a așezărilor prin evidențierea unor  particularități istorice și culturale și pot atrage totodată un număr semnificativ de turiști.

Aradul, „Cenușăreasa” vestului

În vestul țării, mai multe orașe dețin un bogat patrimoniu arhitectural, care le pot pune pe picior de egalitate cu cele din centrul Europei, dar dacă Oradea este un exemplu, demonstrând cât de mult înseamnă restaurarea acestor bijuterii arhitecturale, iar Timișoara a început la rândul ei, mai timid, renovarea unor fațade, Aradul, odinioară un oraș elegant, este de mulți ani victima ignoranței edililor, insensibili la istoria orașului, pe care nu pun nici un preț. De pe superbele palate cad bucăți de tencuială și ornamente, iar alte clădiri sunt lăsate să se distrugă  pentru a servi diverse interese imobiliare.

De-a lungul anilor, municipalitatea a tărăgănat preluarea Cetății și  s-a descotorosit de mai multe clădiri-monument, fluturând doar promisiuni și simulând interesul pentru clădirile care conturează identitatea urbei, deși, chiar în strategia de dezvoltare urbană din 2017, era prevăzută achiziția mai multor clădiri industriale sau cu destinație culturală, pentru a fi reintroduse în circuitul cultural urban.

Vechiul teatru, o istorie de două secole

Clădirea vechiului teatru, un monument istoric reprezentativ pentru patrimoniul cultural local, este un exemplu elocvent al dezinteresului manifestat de administrație. Primul teatru arădean permanent a fost construit în 1817 de Jacob Hirschl, un comerciant evreu stabilit la Arad în timpul războaielor napoleoniene, despre care se spune că s-ar fi convertit la catolicism, deoarece în acei ani, evreii nu puteau construi și nu aveau drept de proprietate în monarhia habsburgică.

Însuși Francisc I, primul împărat al Imperiului Austriac, a fost cel care a permis edificarea teatrului cu prilejul unei vizite făcute l-a Arad, când l-a primit pe Hirschl în audiență, dar abia după câțiva ani, întreprinzătorul comerciant a construit în colțul sud-estic al actualei piețe Avram Iancu o casă la parterul căreia erau magazine iar la etaj locuința sa, și în spatele acesteia, pe actuala stradă Gheorghe Lazăr, teatrul, care a fost dăruit orașului. Casa și teatrul, în care Hirschl avea acces printr-o ușă direct în loja principală, alcătuiau un ansamblu imobiliar.

Teatrul, terminat în 4 mai 1817, a fost construit din cărămidă, în stil neoclasic, interiorul, asemănător cu cel al teatrului vienez, a fost decorat în manieră barocă, cu o butaforie împodobită cu aur pe plafon și decoruri asemănătoare pe marginea etajelor. Draperiile și scaunele erau din pluș, iar în sala cu loji și la cele două etaje, unde se aflau balconul și galeria, erau aproape 400 de locuri. O notă distinctă era dată de cele șase scaune înălțate, aflate la parter, destinate nobilimii orașului. Primul spectacol, „Cenușăreasa”, a fost jucat de o trupă austriacă, iar în 27 februarie 1818, elevii Preparandiei arădene au dat aici prima reprezentație în limba română. Teatrul a găzduit diverse trupe aflate în turneu, unele celebre, dar și ale amatorilor locali, care dădeau reprezentații în toate limbile vorbite în oraș – germană, maghiară și română. Tot în sala teatrului au fost citite revendicările tinerilor arădeni după izbucnirea revoluției de la 1848, la Pesta, aici a concertat Johann Strauss-fiul, iar trupa lui Pascaly, în care Eminescu era sufleur, a dat în teatrul arădean șapte reprezentații.

Când teatrul a devenit neîncăpător pentru tot mai numerosul public iubitor de teatru, consiliul orășenesc a decis construirea unuia nou, inaugurat în 1874, și, pentru o vreme, teatrul Hirschl a devenit depozit pentru recuzita acestuia. În anul 1907, în sala vechiului teatru s-a inaugurat cinematograful Urania, primul din Arad și unul din cele mai vechi din actuala Românie, unde, timp de decenii, au putut fi văzute toate noutățile cinematografice. Naționalizat de regimul comunist, cinematograful a primit numele comunistului maghiar ilegalist „János Herbák”, fiind apoi redenumit „Veac Nou”. A fost închis în 1967, iar în anii ʹ80 a existat o tentativă de demolare a clădirii pentru a se construi un mic bloc destinat privilegiaților vremii, dar ideea a fost abandonată și spre sfârșitul aceluiași deceniu, s-a reparat acoperișul. Și casa lui Iacob Hirschl a fost naționalizată, spațiile au fost atribuite unor chiriași, iar după 1990, transformate în birouri ale unor instituții de cultură subordonate municipalității și județului.

Salvarea clădirilor de patrimoniu, blocată de administrație

În 1999, Centrul Cultural pentru Integrare Europeană a reușit să obțină fonduri europene în valoare de 365.000 de euro pentru renovarea casei și a teatrului, după ce reprezentanți ai ministerului Culturii din Austria, aflați în vizită la Arad, au fost impresionați de clădire, a început curățarea pereților, dar banii s-au pierdut din cauza unui lung proces între administrația locală și cea județeană care își disputau clădirea, deoarece nu s-a putut stabili cine era beneficiarul proiectului. Pentru a atrage atenția asupra clădirii teatrului, pe care puseseră stăpânire boschetarii, trupa de teatru independentă ArtStudio a igienizat-o și a început să dea reprezentații underground între ruine, transformându-le în evenimente culturale de mare succes ale orașului, cu impact național și internațional. În casa Hirschl a funcționat, pentru o vreme, și o cafenea literară.

După un lung proces, cele două clădiri, care în tot acest răstimp au continuat să se degradeze, au fost retrocedate, dar discuțiile purtate de proprietari cu reprezentanții municipalității pentru ca teatrul să revină în patrimoniul orașului au eșuat după ce fostul primar Falcă a vehiculat, în mod mincinos, o sumă care nu a fost niciodată cerută de proprietari, cea reală fiind mai mult decât accesibilă pentru bugetul orașului.

La începutul acestui an, președintele CJA, Iustin Cionca, a mimat și el interesul pentru salvarea acestui bun cultural, dar după câteva zile a pretextat imposibilitatea îndeplinirii unor proceduri iar consilierii județeni au susținut decizia executivului, votând neexercitarea dreptului de preempțiune.

O nouă victorie a societății civile

Actualul primar, Călin Bibarț, a cerut la rândul lui consilierilor locali să voteze un proiect de hotărâre privind neexercitarea dreptului de preempțiune cu privire la achiziționarea vechiului teatru, în ședința de consiliu care a avut loc ieri.

La inițiativa scriitorului arădean Gheorghe Schwartz, a fost inițiată o petiție pentru salvarea și restaurarea acestei clădiri emblemantice a orașului, al cărei motto este „Dacă vrei să ștergi din istorie o națiune distruge-i cultura și tradițiile”. S-a constituit și un grup de inițiativă pentru ca această clădire să devină, după restaurare, un centru cultural multifuncțional, și tot mai mulți arădeni și nu numai sunt dispuși să se implice pentru a nu o pierde, așa cum s-au mobilizat și în fața altor inițiative agresive ale administrației, cum a fost cea de distrugere a parcului Eminescu, căci, așa cum subliniază autorul petiției, „este unic în lume ca, pe lângă industrie, pământuri, păduri, zăcăminte, să fie vândută și tradiția unui oraș, a unei țări!”. Alte zece asociații și fundații au semnat o scrisoare deschisă prin care cer consilierilor locali să respingă solicitarea primarului de a renunța la dreptul de preempțiune, pentru a salva acest edificiu emblematic pentru multiculturalitatea orașului și identitatea sa culturală, și au propus inițierea unui parteneriat public-privat pentru achiziționarea ambelor clădiri și transformarea lor într-un complex de interes cultural și turistic de nivel european. Demersurile societății civile și campania dusă de presa arădeană n-au rămas fără ecou, căci, spre nemulțumirea primarului, doar cei opt consilieri liberali au votat pentru neexercitarea dreptului de preempțiune, în timp ce restul consilierilor a votat împotrivă ori s-a abținut, blocând astfel vânzarea clădirii unui investitor privat.

În vreme ce vechiul teatru arădeana fost lăsat de izbeliște de edili, cel de la Oravița, inaugurat tot în 1817, are parte de o a doua restaurare în anii postdecembriști, în prezent grație unui proiect de peste 10 milioane de lei, din care aproape 9,3 milioane de lei reprezintă finanțare europeană.

Surse foto: Facebook/ADRVest, glsa.ro, newsar.ro, aradon.ro, specialarad.ro, Facebook/araduldealtadata, Complexul Muzeal Arad