Amenzi de aproape 100.000 de lei după o petrecere la o pensiune...

Amenzi de aproape 100.000 de lei după o petrecere la o pensiune din Giarmata

0
DISTRIBUIȚI

În cursul nopții trecute, în jurul orei 23.00, polițiștii Secției 1 Rurale Timișoara, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, la o pensiune de pe raza localității Giarmata, ar avea loc un eveniment privat, încălcându-se astfel prevederile Legii 55/2020.

„La fața locului, polițiștii au constatat că este vorba despre o petrecere, la care participau 17 persoane. Organizatorul evenimentului a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 12.500 de lei, iar cei 17 participanți au fost sancționați contravențional cu amenzi în valoare totală de 85.000 de lei conform Legii 55/2020. Totodată, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de «zădărnicirea combaterii bolilor»”, a comunicat IPJ Timiș.

Autoritățile reamintesc faptul că în această perioadă este interzisă organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive), atât în spații deschise, cât și în cele închise (saloane, restaurante, baruri, săli de evenimente etc.).

De asemenea, pe tot parcursul zilei de ieri forțele de ordine au efectuat controale în Timișoara pentru verificarea respectării restricțiilor de pandemie, dar nu numai.

„În cursul zilei de ieri, în intervalul orar 15.00 – 20.00, polițiștii municipiului Timișoara împreună cu jandarmi, pompieri și reprezentanți din cadrul DSV au organizat o acțiune punctuală pe raza municipiului.


Astfel, au fost legitimate 110 persoane, au fost controlate 25 de autoturisme și verificate 98 de societăți comerciale. În urma controalelor efectuate, polițiștii au aplicat 50 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 19.355 de lei. Dintre acestea, 25 au fost aplicate pentru nepurtarea măștii sanitare, patru sancțiuni în valoare de 6.500 de lei pentru neefectuarea triajului epidemiologic și 3 în valoare de 4.300 de lei au fost aplicate pentru nerespectarea distanței între mese la terase. În ceea ce privește traficul rutier, polițiștii au aplicat 10 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea normelor rutiere conform OUG 195/2002. Opt sancțiuni au fost aplicate pentru încălcarea normelor legale conform Legii 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice”, a transmis IPJ Timiș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.