Cum arată noul regulament pentru deținătorii de animale de companie din Timișoara:...

Cum arată noul regulament pentru deținătorii de animale de companie din Timișoara: nu mai e nevoie de acordul vecinilor, animalele pot călători, cu bilet, în mijloacele STPT

0
DISTRIBUIȚI

Consilierii locali din Timișoara vor vota în curând un nou regulament „privind deţinerea animalelor de companie şi accesul persoanelor însoţite de acestea”, iar propunerea publicată de primărie aduce câteva modificări importante față de regulamentul de până acum.

Astfel, noul text nu mai prevede necesitatea acordului vecinilor, însă sunt enumerate mai multe reguli pe care cei care dețin animale de companie trebuie să le respecte. Printre acestea, respectarea „normelor de igienă şi curăţenie, de siguranţă şi linişte publică, în permanenţă”.

Dacă locatarii sunt deranjați de animalul de companie al unui vecin, pot face reclamații la Poliția Locală, Primăria Timișoara, Poliția Animalelor și la Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor.


De asemenea, și deținătorul de animal de companie își poate reclama vecinii, dacă aceștia recurg la hărțuire sau intimidare. „Orice reclamație trebuie făcută în scris, în primul rând deținătorului de animale, iar apoi, dacă situația nu se remediază, autorităților competente. Deținătorii de animale de companie pot reclama vecinii în cazul în care aceștia din urmă recurg la hărțuire, intimidare și tentative de vătămare a animalelor (otrăvire, lovire ș.a.) autorităților competente: Poliția Animalelor, secția de poliție de care aparțin, DSVSA, autorităților cu competențe în domeniu. Vecinii deținătorilor de animale de companie vor manifesta o atitudine tolerantă și civilizată față de proprietarii sau locatarii care dețin, în condiții legale, temporar sau definitiv, unul sau mai multe animale de companie”, se arată în regulamentul propus.

Proprietarii de animale de companie își vor putea transporta liniștiți pisica sau câinele cu mijloacele STPT, respectând un set de reguli și… cumpărând bilet și pentru animal. „Câinii de talie medie şi mare vor fi ţinuţi în lesă, prinsă de zgardă sau ham şi vor purta botniţă. Câinii de talie mică vor fi ţinuţi în lesă, prinsă de zgardă sau ham, ţinuţi în braţe sau în cuşcă/geantă de transport. Pisicile sau alte animale mici vor fi ţinute în cuşcă/geantă de transport”, spune propunerea de regulament, textul menționând că „deţinătorul achită şi compostează şi pentru câine/pisică bilet de călătorie” și că ar trebui să evite mijloacele de transport aglomerate.

Textul complet al propunerii de regulament poate fi citit AICI.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.