Cum au fost „îngropați” Lucian Boncu și ceilalți inculpați din dosarul de...

Cum au fost „îngropați” Lucian Boncu și ceilalți inculpați din dosarul de șantaj de proba solicitată în apărare de Ion Stepanescu

2
DISTRIBUIȚI

Lovitură de teatru în dosarul sechestrării taximetristului din București în clubul Champions din Timișoara de către liderul interlop Lucian Boncu și ceilalți apropiați ai săi – o probă cerută în apărarea inculpaților a ajuns să întărească acuzațiile DIICOT de șantaj și lipsire de libertate în mod ilegal. Avocații lui Ion Stepanescu, zis ”Plopu”, au solicitat Tribunalului Timiș să admită ca administratorul firmei SPI Security, care era cunoscută ca fiind ”firma lui Luci”, să fie testat cu poligraful pentru a-și dovedi nevinovăția, iar instanța a admis cererea.

Analiza răspunsurilor date la detectorul de minciuni a reieșit că a Stepanescu nu a avut un comportament simulat atunci când a fost întrebat dacă l-a lovit pe Dragoș Badea pentru a-l determina să restituie banii pe care i-ar fi câștigat în sălile de jocuri de noroc din Timișoara.


În schimb, s-a constatat un comportament simulat când omul încredere al lui Lucian Boncu a negat că l-a amenințat cu bătaia sau cu supunerea la perversiuni sexuale și că l-a împiedicat pe Badea să părăsească sala de jocuri de noroc. Faptul că ”Plopu” a căzut testul poligraf la aceste întrebări cheie, le îngreunează situația tuturor inculpaților din dosar care au negat că l-au sechestrat și șantajat pe Badea.

La termenul de astăzi, avocatul lui Stepanescu a declarat că îți însușesc rezultatele testului poligraf. În acest timp, liderul interlop Lucian Boncu discuta cu interlopul Sorin Udrea, care a fugit în Italia înainte de a primi sentința definitivă de la Curtea de Apel Timișoara. La un moment dat, Boncu a intrat în sala de judecată când era în apel video cu Udrea pentru ca fugarul să poată să vadă ce se petrece, pentru scurt timp.

După ce instanța a respins mai multe cereri de probatoriu solicitate de apărare, în final a admis solicitarea unuia dintre avocații lui Stepanescu să fie supus testului poligraf și partea vătămată din dosar pentru ” a se înlătura acel val de negură care persistă după declarațiile sale. La termenul trecut, partea vătămată a declarat că este de acord să fie supus la testul poligraf”. Dragoș Badea urmează să răspundă la aceleași întrebări ca și ”Plopu”. Următorul termen de judecată a fost stabilit pentru 11 mai.

 

2 COMENTARII

  1. No poi el s-a scos pe el ca doar nu e un infractor de duzina ! Ce vina are el de ce au făcut restul ca doar el discuta amiabil cu omul și rezolva problema! Dacă restul s-au purtat ca sălbatici e fix problema lor ! Ei nici nu erau prieteni erau doar colegi de munca sau angajați !

  2. Foarte complicat articol trebuia sa îl faci mai pe ,,nivelul ‘’ personajelor din articol! Gen: Plopu după ce a călcat in scuipatul de ,,smecher’’ a lui Boncu a avut o revelație ! Deși știm ca s- a bazat de fapt mai mult pe relațiile vechi a lui Boncu , el ,,smenuindu-și ‘’ poligraful in incidentul cu Dăscălescu, s- a gândit ca și de data asta relațiile mai exista ! Așa cu scuipatul lui pe talpa , mândru ca un struț a vrut sa urmeze exemplu umflatului! Dar a reușit sa i înfunde pe toți ! Aflându-se la proces umflatul șef a vrut sa i arate la scheletele ambulant de Udrea situația din sala ?! Sau poate vreun personaj din sala … sau poate pe judecator sa i pună ulterior gheata pe inima ! Voi doi sunteți ceva gen Banda Dezechilibratilor, sau a drogatilor !Iar ca și încheiere: băieți ce nu cereți și voi de acum testul poligraf in tot ?! Oare chiar așa nevinovați acești dezechilibrați sa fie ?

Dă-i un răspuns lui Plopu Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.