Deputatul de Timiș Ben Oni Ardelean, depistat cu alcoolemie peste limita legală,...

Deputatul de Timiș Ben Oni Ardelean, depistat cu alcoolemie peste limita legală, la volan. Ce explicație a oferit

2
DISTRIBUIȚI

Deputatul PNL Ben Oni Ardelean a rămas fără permis după ce a fost prins de polițiștii din București în timp ce conducea cu o alcoolemie peste limita legală. Contactat de hotnews.ro, parlamentarul a spus că va face contestație pentru că a luat „doar niște pastile de inimă”.

Ben Oni Ardelean a fost oprit de polițiști luni seară, în Piața Victoriei din București, la un control de rutină.


Acesta a fost testat cu etilotestul, iar polițiștii au constatat că avea o alcoolemie de 0.11 mg/l în aerul expirat.

„Polițiștii i-au verificat conducătorului auto documentele și au procedat la testarea cu aparatul alcooltest, valoarea indicată fiind de 0,11 mg/l alcool pur în aerul expirat. În acest context, conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 1305, iar ca măsură complementară s-a dispus suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 zile”, se arată în comunicatul de presă al Poliției Capitalei.

„În ultimele săptămâni am avut probleme cu tensiune și am luat doar niște pastile de inimă care se pare că au ieșit la etilotest. Știți că și lidocaina iese în etiloteste drept alcoolemie. Am solicitat repetarea testului dar domnii polițiști nu au dorit. Voi face contestație”, a declarat deputatul PNL pentru hotnews.ro.

Ben Oni Ardelean este la al doilea mandat de deputat și a fost și senator (2012 – 2016), sub sigla PNL.

Foto: Arhivă

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.