Expoziție cu sculpturi de inspirație religioasă, cu ocazia Paștelui ortodox, la Timișoara...

Expoziție cu sculpturi de inspirație religioasă, cu ocazia Paștelui ortodox, la Timișoara FOTO

0
DISTRIBUIȚI
<


div class="press-in-article" style="margin-left: auto; margin-right: auto; text-align: center; margin-top: 5px; margin-bottom: 5px; " id="press-991731023">

Cu prilejul Sfintelor Paști, Galleria 28 din Timișoara găzduiește, începând din 24 aprilie, expoziția „Lumina neapropiată”, care aduce în fața publicului lucrări de sculptură semnate de Laurențiu Mogoșanu. Lucrările expuse au menirea ca în Săptămâna Luminată să amintească de Rai, de bucuriile dinspre Dumnezeu spre om, dinspre om spre Dumnezeu și dinspre om spre oameni.

Curatorul expoziției, Maria Pașc, îl descrie pe Laurențiu Mogoșanu ca pe „un sculptor cu voce gravă, o discreție care ascunde putere. Cinstea sa de artist este absolută. Cu siguranță își înțelege, lucid, propria-i valoare, dar rămâne plin de smerită modestie. În cele ale sculpturii, Laurențiu Mogoșanu mărturisește că are sentimentul unei îndatoriri fără margini, al unei chemări profunde. Este înzestrat cu o cuviință severă. Asprimea lui, plină de suflet, se opune retoricii frivole și rețetarului. Creația lui își interzice orice orgoliu. Vocea sculptorului își spune bucuria fără efecte de paradă. Sculptura sa este inefabil închegată. Orice sculptură, orice schiță, poartă accentul unei prezențe formidabile. Materie elaborată atent, bine susținută, scrupul tenace. Simți că sculpturile lui Laurențiu Mogoșanu cresc din rădăcini creștine”.

Expoziția, organizată în parteneriat cu grupul Noima, va putea fi vizitată până în 10 iunie, de luni până sâmbătă, la galeria din strada C. Brâncoveanu nr. 28, iar programarea se face la numărul de telefon 0722.503.028 sau pe adresa de e-mail galleria28@gmail.com.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.