Fragmente din istoria „satului francez” din Banatul habsburgic

Multe din așezările bănățene, întemeiate de coloniștii stabiliți aici după cucerirea provinciei de Habsburgi, păstrează și astăzi o serie de particularități care amintesc de vremurile de demult, chiar dacă cei mai mulți șvabi au plecat iar românii reprezintă acum populația majoritară.

Satul francez

În cea de-a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, multe sate au fost ridicate în partea de nord-vest a actualului județ Timiș, care era slab populată din cauza mlaștinilor existente aici. Sătui de războaie și foamete, cei care aflaseră de îndepărtata provincie s-au încumetat să pornească la drum, dar în locul pământului roditor promis de administrația habsburgică, au descoperit descoperit un teren mlăștinos și neprimitor, plin de buruieni și mărăciniș, ogoare pustii care trebuiau transformate în pământ arabil și cultivate.

Una din noile așezări, Tomnatic, întemeiată în 1772 și  numită odinioară Triebswetter, a fost numită „satul francez”, căci fusese întemeiată de coloniști veniți în cea mai mare parte din Lorena. Era cel mai mare din cele patru sate ridicate de coloniști francezi, și singurul rămas în Banatul Românesc, celelalte trei aflându-se pe teritoriul Serbiei.

Case de odinioară

Viața coloniștilor nu a fot deloc ușoară, mai ales în primii ani, dar după ani grei de muncă, „satul francez” a devenit o așezare înfloritoare și prosperă. Așezarea a fost de la bun început sistematizată, cu străzi drepte, păstrate până în ziua de azi, iar în mijlocul satului, unde se intersectau străzile principale, se afla o piață rectangulară, biserica și școala.Până la sfârșitul secolului al XIX-lea francezii au fost, treptat, germanizați, dar au păstrat memoria originii lor, cu o serie de note distincte, care i-au făcut pe vizitatori din țara natală aflați în trecere prin comună, să se creadă în Franța.

Casele primilor coloniști, ridicate din văiugă și acoprite cu paie, au dispărut și locuințe ridicate în secolul al XIX-lea din materiale tradiționale sunt extrem de rare, dar nucleul central al satului s-a păstrat până astăzi. Pe măsură ce comuna a devenit tot mai prosperă, s-a schimbat și înfățișarea caselor. Acestea au păstrat structura vechilor gospodării dar pe fațada lor se mai poate vedea și astăzi influența stilului baroc și neoclasic provincial ori ancadramente și alte elemente decorative apărute în jurul anului 1900, de influență Art Nouveau. Cele mai multe case vechi au decoruri eclectice, în care stilurile epocii se îmbină, iar pe frontonul mai multor case există și astăzi vechile nume franceze și anul construcției, deși multe au fost refăcute și elementele identitatre de pe fațadă s-au pierdut.

Biserica cu orgă și tâmplărie de aproape două veacuri

Biserica din comună, care domină întreaga localitate, se înalță chiar în centrul comunei, la intersecția străzilor principale. Piatra de temelie a fost așezată în 1846, pe un loc aflat în vecinătatea primei case de rugăciune construite la venirea coloniștilor. Preotul de  origine franceză Anton Bonnaz îl convinsese pe stăpânul de atunci al așezării, Samuel Gyulay von Marosnémeth und Nadaska, să sprijine financiar construirea acestuia. Noul lăcaș de cult a fost ridicat în stil neoclasic provincial, orga, lucrată în atelierul lui Anton Dangl din Arad, a fost instalată în 1850 și funcționează perfect iar tâmplăria de acum 170 de ani este și ea în bună stare.

În 1863, Alexander Bonnaz, devenit între timp episcop al diecezei Cenad, a donat bisericii altarul principal și cele două altare laterale iar cele două statui comandate la Budapesta de  Albert Gyulay, care îi reprezintă pe Sf. Samuel și Sf. Albert, în memoria ctitorului bisericii și a fiului acestuia, au fost sfințite în 1885 și așezate în două nișe aflate la intrarea în biserică, devenind în scurtă vreme cunoscute în întreg Banatul. Biserica a fost donată de episcopia romano-catolică primăriei, care s-a angajat să se ocupe de restaurarea ei.

Cimitirul, o istorie a coloniștilor francezi

În 1773 a fost inaugurat primul cimitir al comunei, în care se mai păstrează monumente funerare ale unora din primele familii franceze, iar în 1874 s-a dat în folosință noul cimitir, unde se pot vedea, pe pietrele funerare de marmură, multe impunătoare, nume franceze ale locuitorilor de altădată, unele  germanizate, precum și cele ale locuitorilor germani. Școala, construită în 1894, unde se aflau, la vremea respectivă, sălile de clasă și locuința directorului, este folosită și astăzi, până când va fi ridicat un nou edificiu.

Prin planul urbanistic al comunei, se propune ca ansamblul rural din centrul comunei,de o mare bogăție arhitecturală, vechea biserică romano-catolică, mărturie a unei îndelungate epoci din istoria așezării, și cimitirul francez să fie considerate bunuri de patrimoniu, să fie trecute pe lista monumentelor istorice și să beneficieze de un regim special de protecție.

Surse foto: mapio.net, triebswetter.wgz.ro, banater-schwaben.org, balzerfranz.de, triebswetter-banat.ro, studiu urbanistic Tomnatic, edition-musik-suedost.de