Începe o nouă ediție a Festivalul Amifran. Cum puteți urmări spectacolele

Începe o nouă ediție a Festivalul Amifran. Cum puteți urmări spectacolele

0
DISTRIBUIȚI

Atunci când, în 1995, a luat ființă în Franța, la La Roche-sur-Yon, „Rețeaua festivalurilor de teatru licean francofon” , și-a propus să organizeze, an de an, un festival itinerant prin toate țările membre ale structurii internaționale ce urma să dobândească personalitate juridică în 2002 sub numele de ARTDRALA (art dramtique langue) cu sediul în Belgia. Așa se face că Aradul și asociația „Amifran”, membru fondator, au găzduit cea de-a doua ediție a „Festival des festivals” în 1997, o altă ediție în 2004, iar în 2012, Amifran a optat pentru ediția din 2021, în perspectiva proiectului european al orașelor capitale europene ale culturii, Aradul fiind unul din orașele care și-au depus candidatura pentru acest titlu.

Încă de anul trecut, Festivalul Internațional de Teatru Tânăr Francofon Amifran s-a desfășurat online, fiind astfel o repetiție generală pentru Festivalul Festivalurilor din acest an. Cea de-a XXVI-a ediție a întâlnirii anuale a trupelor de teatru licean francofon din rețeaua ARTDRALA se va desfășura între 12 și 15 aprilie, online, și va reuni reprezentanți din șase țări: Canada, Italia, Franța, Moldova, Rusia și România. Construit pe structura tradițională a festivalului Amifran, evenimentul propune cinci secțiuni, care gravitează în jurul temei alese pentru ediția din acest an, intitulată „Demain” (Mâine).

Secțiunea „Place aux spectacles” cuprinde șase spectacole sub forma unor clipuri video cu o durată de maximum cinci minute, iar pentru secțiunea „Formation”, sunt propuse ateliere animate de profesioniști francofoni din România, Italia și Franța, care au drept tematici improvizație, dicție, expresie corporală, marionete, teatru de obiecte, cânt, construcție de măști de commedia dellʹarte. Rezultatele celor 150 de minute de ateliere online se vor concretiza într-un „Spectacol al atelierelor”, sub forma unor înregistrări video care vor fi difuzate în ultima seară a festivalului.

„Lʹéducation du spectateur” propune trei sesiuni pe zoom numite „La parole aux jeunes” (Tinerii au cuvântul), în care liceenii sunt invitați să analizeze și să comenteze spectacolele prezentate, „Să ne cunoaștem mai bine” are drept obiectiv apropierea dintre tineri de culturi diferite, astfel încât, în fiecare seară, tot în cadrul unor sesiuni pe zoom intitulate „Deux pays à lʹhonneur”, câte două țări se vor prezenta prin scurte clipuri video urmate de întrebări, comentarii și opinii, și pentru că festivalul este organizat de România, a fost un gest firesc acela de a-i implica pe toți colaboratorii tradiționali ai festivalului Amifran, care vor avea cuvântul în secțiunea „Bienvenue en Roumanie”. Atelierele de teatru francofon din mai multe orașe ale țării își vor prezenta orașele printr-un scurt clip video, folosind cât mai multe mijloace teatrale.

Toate activitățile publice ale celor peste 250 de participanți din țară și străinătate sunt programate în intervalul orar 20.00 – 23.00 și pot fi urmărite pe Amifran | Facebook.

 

Programme  du 26 e Festival des Festivals du réseau ARTDRALA, 

organisé  par l’Amifran d’Arad, Roumanie

12-15 avril 2021

Lundi 12 avril Mardi  13  avril Mercredi  14 avril Jeudi   15 avril
18 -18.50 Ateliers 2,4,6,9

2. Marionnettes chaussettes

4.Voix, rythmes et émotions

6. Passage d’émotions

9. Jeu. Objet. Créativité

18 -18.50 Ateliers 2,4,6,9

2. Marionnettes chaussettes

4.Voix, rythmes et émotions

6.


Passage d’émotions

9. Jeu. Objet. Créativité.

18 -18.50 Ateliers 2,4,6,9

2. Marionnettes chaussettes

4.Voix, rythmes et émotions

6. Passage d’émotions

9. Jeu. Objet. Créativité.

19 -19.50 Ateliers 1,3,5,7,8

1. Nous chantons pour demain!

3. La cuisine magique

5. Demain est là!

7. Mon voisin de l’autre côté du monde

8. Demain dans les poches

19 -19.50 Ateliers 1,3,5,7,8

1. Nous chantons pour demain!

3. La cuisine magique

5. Demain est là!

7. Mon voisin de l’autre côté du monde

8. Demain dans les poches

19 -19.50 Ateliers 1,3,5,7,8

1. Nous chantons pour demain!

3. La cuisine magique

5. Demain est là!

7. Mon voisin de l’autre côté du monde

8. Demain dans les poches

20.00 – Ouverture 20.00 – Spectacle  Italie 20.00 – Spectacle  Moldavie 20.00 – Bienvenue en Roumanie ! Huedin
20.10 – Spectacle  Québec Canada 20.10 – Spectacle  Roumanie 20.10– Bienvenue à  Arad!
20.20 –  Spectacle  France 20.20 – Bienvenue en Roumanie !   Bistrița 20.2020.50

La Parole aux jeunes

20.20 – Bienvenue en Roumanie !  Baia Mare 20.2020.50

La Parole aux jeunes

20.30 – Spectacle des ateliers
20.30 – Spectacle   Russie 20.30 – Bienvenue en Roumanie !   Constanța 20.30 – Bienvenue en Roumanie ! Cluj Napoca
20.40 – Bienvenue en Roumanie !

Târgu Jiu,

Palais de enfants

20.4021.10

La Parole aux jeunes

20.40 – Bienvenue en Roumanie !

Târgu Jiu,

Lycée  T.Vladimirescu

20.40 –  Bienvenue en Roumanie !

Târgu Jiu,

Lycée d’Arts

20.50 – Bienvenue en Roumanie !   Dej 20.50 – Bienvenue en Roumanie !   Iași 20.50 – Bienvenue en Roumanie !   Bucarest
21.00 –  Bienvenue en Roumanie !   Slobozia 21.00 – Intermède chanté 21.00 – Intermède chanté 21.10 – Clôture du festival
21.10 – Intermède chanté 21.10 – Deux pays  à l’honneur  (live)  :

Moldavie,  Roumanie

21.10 – Deux pays  à l’honneur  (live) :

Russie,  France

21.20 – Deux pays à l’honneur (live) :

Italie,  Québec Canada

21.20 – Soirée internationale
21.50 – La parole aux jeunes 21.50 – La parole aux jeunes
22.00 – La parole aux jeunes

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.