Fanii regretatului Adi Bărar, liderul formației Cargo, care a trecut în neființă la începutul lunii martie, au ocazia să aducă un omagiu celebrului artist timișorean prin intermediul unui site dedicat.
„Pe lângă mesajele de condoleanțe, am primit în această perioadă și multe povești de la oamenii care au ajuns să îl cunoască pe tatăl meu. Multora le-a dat un imbold, un sfat bun, o idée care poate chiar le-a schimbat viața, cu alții a creat amintiri frumoase care nu se vor uita niciodată.. Toate acestea m-au inspirat în a crea site-ul Adibarar.ro, un loc în care vreau să adun cât mai multe povești pentru a păstra amintirile frumoase sub forma unui omagiu adus lui. Poate cei care vor citi aceste povești sau simple amintiri vor găși o fărâmă de inspirație, un imbold sau își vor alimenta ambiția pentru a face ceva ce poate și-au dorit dar nu au avut curajul până atunci. Cu această ocazie vreau să-i invit pe cei care doresc să scrie chiar și o propoziție sau două despre ceea ce a însemnat Adi Barar pentru ei”, a transmis Adriana Delia Bărar, fiica artistului. Cei care doresc să contribuie la această inițiativă o pot face aici.
„Era prin primăvara anului de graţie 1982. Era concert Autostop la Clubul Electromotor, unde era invitat şi Árpi Kajtár cu chitara, dacă mai ţin bine minte… Aşa am ajuns să-l cunosc pe Adi. Anii au trecut, şi am devenit tot mai apropiaţi, ne-am cunoscut tot mai bine. Între timp, era Autostop s-a terminat, Adi a înfiinţat Cargo. Şi tot apropiaţi am rămas, chiar tot mai apropiaţi, devenind prieteni. Vremurile ne-au îndepărtat fizic pentru câţiva ani buni, dar am reuşit şi aşa să păstrăm legătura. Mai ţin minte când l-am vizitat acasă după o pauză mai lungă în urmă cu mulţi ani, prin ’94, fiind aici doar în vizită. Parcă a fost ieri… După mulţi ani de absenţă am revenit în ţară şi am reluat legătura şi prietenia care între timp a devenit o prietenie profundă, cu amintiri multe şi frumoase, discuţii, distracţii, râsete, cafele în bucătărie, seri/nopţi interminabile, poveşti şi povestiri, cu urcuşuri şi coborâri, dar tot prieteni. Anii au trecut şi tot prieteni am rămas… Artistul Adi a fost eroul meu când l-am cunoscut ca şi adolescent şi aşa a rămas până de curând. Prietenul Adi era altceva decât artistul Adi – era mult mai mult. Nu pot să cred că nu mai este. Acum îmi rămân doar amintirile pe care le voi purta mereu cu mine. Adio, prieten bun!”, a spus tobarul timișorean Zozo Albert.
„La 17 ani mergeam la tata să îi cer bani și o hârtie semnată cum că mă lasă să îmi fac un tatuaj.
Era primul meu tatuaj, nici el nu avea încă tatuaje așa că nu era foarte convins că ar vrea să mă susțină în treaba asta. Până la urmă am primit ce mi-am dorit. Primul tatuaj a fost un semn chinezesc care însemna curaj. De atunci l-am mai bătut de două ori, și nu, nu l-am acoperit. La al doilea tatuaj ne-am dus împreună la Mahu că și el ar fi vrut să își facă portretul meu pe mână. Avea deja vreo 2 mai mari pe brațe, dar așa cum se zice, când ai început nu te mai oprești. Eu am vrut sa îmi scriu pe coloană «Carpe Diem». Da, banal, sec, nici designul nu a fost foarte inspirat pe atunci, dar l-a scris el de mână pe o hârtie pe genunchi. Când a fost gata a zis, vreau și eu. Și-a făcut și el exact același tatuaj, exact în același loc ca și mine. Așa spontan, neplanificat, și cumva foarte natural, un gest pe care îl voi ține minte toată viața. Câtiva ani mai târziu mi-a făcut un alt tatuaj care înseamnă foarte mult pentru mine. Pe umărul drept mi-am tatuat semnăturile părinților mei, legate între ele. Practic și eu și noi toți suntem semnăturile părinților noștri. La ei vedem cum trebuie să trăim, să muncim, să luăm decizii, să fim oameni, să ne croim drumul prin lume. Tata mi-a insuflat ambiția, încăpățănarea și iubirea pentru frumos. M-a învățat să lupt pentru ce vreau și să cred în ceea ce fac. Mi-a arătat că totul se poate realiza cu un plan bun și foarte multă muncă. Că disciplina este obligatorie pentru a avea succes și că trebuie să fi un om de cuvânt în orice faci. Și legat de modă mereu îmi spunea: Nu contează ce porți pe tine, ci cum te porți pe tine. Cum îți porți carnea, atitudinea și siguranța pe care o emani”, a mărturisit Adriana Delia Bărar.
„Tee Mee Shwa Rah… Când am venit și eu în orașul ăsta minunat, știam cum se pronunță Timișoara, dar nu știam o mulțime de alte lucruri cum ar fi: Se scrie troleibuz dar se spune firobuz. Se scrie Badea Cărțan dar se spune Piața de Fân. Se scrie Bălcescu dar se spune Lahovary sau Laho. Se scrie Sinaia dar se spune Küttl. Se scrie Iosefin dar nu se pronunță, în nici un caz, Iozefini sau, mai hipsterescul Josefin ca în numele lui Josephine Baker, ci simplu Iozefin. Mai presus de toate, am descoperit farmecul discret și inconfundabil al timișorenilor și mi-am dorit să fiu și eu unul de-al lor. Să fiu timișoreanul ăla fain care ascultă rock, blues și jazz, timișoreanul ăla înțolit fain și cu un accent special în inflexiunile vocii. Erou, mentor și apoi prieten bun pe drumul devenirii mele, mi-a fost Adi Bărar, timișoreanul prin excelență. Ai plecat prea repede și n-ai apucat să scrii cântecul despre Timișoara. Timișoara pe care ai iubit-o atât de mult. Scriu textul ăsta lung, cu lacrimi încă neuscate în ochi și-mi amintesc ce frumoasă era Timișoara cu tine, ce frumoasă era Timișoara cu noi toți împreună. Aveam de toate și ne aveam pe noi și mi-e greu să explic ce e Timișoara unei persoane care nu e de aici, pentru că aici, în Timișoara, și cuvintele, ca și oamenii, sunt altfel”, a scris Sorin Stanca, unul din apropiații lui Adi Bărar.
