Solistul formației Celelalte Cuvinte, Călin Pop, a lansat o nouă melodie din...

Solistul formației Celelalte Cuvinte, Călin Pop, a lansat o nouă melodie din albumul „Cutia cu secrete”

0
DISTRIBUIȚI

Călin Pop, solistul şi chitaristul trupei Celelalte Cuvinte, a lansat melodia „Hoinar”, un nou single din viitorul său album solo care se numește „Cutia cu secrete”.

Echipa alături de care artistul a înregistrat single-ul îi are componenţă pe Toni Dijmărescu – chitară, Flavius Suciu (DadiuStudio) – tobe, clape, chitară, mix, master, Vlad Spătar – bas şi Elena Cercel (artwork).

„Dragilor. Vă mulțumesc pentru reacțiile voastre pozitive la noua mea piesă «Hoinar». Eu vă respect pe voi și bucuria voastră de a asculta așa cum și voi o faceți. Doar sunt nevoit să repet ceva important pentru cei ce nu au înțeles și nu vor să înțeleagă. Celelalte Cuvinte există, eu am format-o, creez și eu cântece acolo iar ce compun separat incerc să o fac într-um mod diferit, diversificat din pură plăcere și din bucuria de a împărtăși. Cine nu înțelege și vine cu răutăți și comparații între muzica trupei și ce fac eu nu a înțeles nimic și nu prea își are locul pe aici și în sufletul meu. Cele bune tuturor și hoinareală plăcută în continuare”, a transmis muzicianul.

Anul trecut, Călin Pop a participat la concertul special prilejuit de aniversarea centenarului Universității Politehnica. O serie de muzicieni de calibru „greu“ au făcut parte din super-formația care a cântat în 11 noiembrie 2020 cu această ocazie: Mircea Baniciu, Călin Pop, Tiberiu Bako, Valentin Potra, Teodor Pop și Octavian „Vita“ Horvath (invitat), toți absolvenți ai UPT. În avanpremiera acestui eveniment s-a lansat și o compoziție proprie a super – trupei, iar conform celor declarate de Bogdan Puriș, inițiatorul acestui proiect, intenția este ca în acest an, „gașca“ să susțină și alte concerte.

„Am foarte multe amintiri memorabile din perioada studenției.


Am multe amintiri din anul întâi, în care încă nu venise trupa la Timișoara. Aveam cu ei o înțelegere nescrisă ca și un jurământ nescris. Am activat în cenaclul Mecanicii la căminul 1MV, acolo jos, în underground. Am cântat și cu o trupă de latino americani și în același timp în 1980 în anul acela în care am fost eu liber și așteptam pe ceilalți doi – Marcel Breazu și Leontin Iovan – ca să apară la Timișoara, am cântat cu o trupă numită Eden. Care cânta un fel de pop rock. În trupă era și un pianist din RDG, Udo Franke. Un pianist de blues care ulterior a activat și în trupa Pro Musica. O altă amintire memorabilă a fost întâlnirea cu Florian Pittiș, care ne-a observat absolut întâmplător, în 1984 la festivalul Timrock, ediția a treia, în Parcul Rozelor. Întâlnire care ne-a dus pe noi cu trupa în liga întâi… și ne-a făcut legătura cu Electrecord. Așa am apărut pe discul «Formații Rock Nr. 8», și restul se cunoaște…” , a spus Călin Pop despre perioada sa de studenție din orașul nostru.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.