Sute de polițiști și jandarmi din Timiș, la datorie în zilele de...

Sute de polițiști și jandarmi din Timiș, la datorie în zilele de Paște. Recomandările oamenilor legii

0
DISTRIBUIȚI

Forțele de ordine din Timiș vor fi la datorie în aceste zile, pentru a se asigura că Sărbătoarea Învierii Domnului este celebrată în siguranță, iar prevederile legale pentru prevenirea răspândirii pandemiei de Covid – 19 să fie respectate.

„În contextul sărbătorilor religioase din aceste zile, la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş s-au dispus măsuri suplimentare de ordine şi siguranţă publică, în special în zonele aglomerate şi în zonele lăcaşurilor de cult. În continuare, şi astăzi, poliţiştii timişeni se află la datorie pentru ca sărbatorile pascale să fie celebrate în linişte şi siguranţă. Aceştia vor desfăşura activităţi de prevenire şi verificare în zonele aglomerate, respectiv pieţe, centre comeciale, zone organizate pentru vânzarea produselor tradiționale, terase şi mijloace de transport în comun, pentru prevenirea și descurajarea faptelor antisociale.


În acest sens, peste 250 de poliţişti vor acţiona, în cursul acestei zile, în sistem integrat, împreună cu jandarmii timișeni și cu celelalte instituţii ale statului cu atribuţii în asigurarea ordinii şi liniştii publice și respectarea măsurilor de sănătate publică. De asemenea, pentru prevenirea accidentelor rutiere, pe drumurile publice vor fi aproximativ 70 de polițiști din cadrul Serviciului Rutier, care vor acționa cu mijloacele tehnice din dotare pentru supravegherea şi fluidizarea traficului rutier”, a transmis IPJ Timiș.

Polițiștii recomandă cetățenilor să respecte în continuare prevederile legale pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de Covid-19, respectiv păstrarea distanţării fizice, purtarea măştii de protecție, limitarea expunerii în spaţii aglomerate, precum și a celorlalte norme legale în domeniul ordinii și liniștii publice și a circulației pe drumurile publice. IPJ Timiș reamintește că purtarea corectă a măștii de protecție în toate spațiile publice este obligatorie, inclusiv în zona lăcașurilor de cult și pe timpul oficierii slujbelor religioase.

În caz de urgență sau dacă au asistat ori au cunoştinţă despre comiterea vreunei fapte antisociale, cetățenii sunt rugați să sesizeze cel mai apropiat poliţist ori să sune la 112.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.