Ce trebuie făcut de urgență ca Timișoara 2023 să nu fie un...

Ce trebuie făcut de urgență ca Timișoara 2023 să nu fie un eșec din punct de vedere turistic. De ce a venit Simion Giurcă de la Viena în mica Vienă să se vaccineze

0
DISTRIBUIȚI

Consultantul în turism Simion Giurcă, timișorean stabilit la Viena, a declarat, joi seara, la emisiunea PRESSALERT LIVE, că a ales să se vaccineze la maratonul de la CRAFT deoarece în capitala Austriei i-ar fi venit rândul mai târziu.

„Ritmul vaccinării în Austria a fost unul lent. România dădea exemplu aici, atât la ritm, la numărul de vaccinuri contractate și la accesul la vaccinare. Austria acum a început să simtă urmările rămânerii în urmă și a accelerat vaccinarea. Așteptam să mi se spună când voi fi programat, nu au făcut-o, a venit Maratonul Vaccinării de la Timișoara și am zis că, timișorean fiind, ar trebui să fiu prost să nu iau în considerare maratonul, așa că am fost”, a spus Simion Giurcă.

Acesta s-a declarat încântat de organizarea găsită la Maratonul Vaccinării inițiat de profesorul Dorel Săndesc.

„A fost totul extraordinar, de la intrare până la final, cineva te-a condus, ți-a explicat, oameni amabili, simpatici toți acolo. Chiar am fost mândru că Timișoara a organizat așa ceva. Sunt 500 de oameni angrenați în acest proces plus câteva mii de timișoreni care au venit la vaccinare și toată lumea a fost mulțumită. E o dovadă că atunci când punem lucrurile serios pe picioare, când ne dorim să facem un lucru bun cu adevărat, putem să-l facem. Mi-aș dori să folosim acest exemplu mai des și în alte domenii, dacă se poate în toate domeniile și direcțiile, e o dovadă că avem oameni care știu să se organizeze”, a spus Simion Giurcă.

Întrebat de ce a fost îndepărtat din proiectul Timișoara Capitală Culturală Europeană 2023, consultantul în turism a răspuns că nu consideră că a fost îndepărtat și nu i-a spus nimeni nici să plece dar nici să rămână. Giurcă a explicat că sistemul de lucru e pe bază de contracte, pe anumite perioade și practic nu s-a mai întâmplat nimic.

„M-au mai chemat, la un moment dat, anul trecut, când am actualizat elementele de strategie pentru a fi folosite la recalibrarea bid book-ului și acolo a fost o chestie limitată, cu termene drastice. M-am achitat de obligație și am sperat că în noul an (n.r. – 2021) lucrurile vor debuta. N-au mai debutat, am întrebat dacă e nevoie ca să știu, nu e nicio problemă”, a spus Simion Giurcă.

Acesta este de părere că turismul joacă un rol extrem de important în promovarea culturii, mai ales în contextul Timișoara 2023 – Capitală Culturală Europeană.

„Vrem să aducem turiști iubitori de cultură, oameni care vin pentru forme care sunt ceva între cultură și entertaiment, să încercăm să ajutăm Timișoara să profite ca oraș de pe urma acestei ocazii.


A făcut-o și Liverpool, Linz și atâtea alte orașe care au fost capitale culturale europene. Trebuie să aducem vizitatori din diferite părți, să vină cât mai mulți, să stea cât mai mult în Timișoara, să consume evenimente culturale, să înnopteze, să mănânce în restaurante, să bea în cafenele, să deguste berea timișoreană, vinurile din podgoriile Timișului, avem atâtea de oferit. Am impresia că există o temere că turismul ar putea să coboare puțin nivelul, ceea ce e o aiureală”, a fost de părere consultantul în turism.

Simion Giurcă a mai precizat că „reprezentând România, răspunderea noastră depășește granițele județului și ne dorim să tragem după noi întreg Banatul”.

„De dorit acum ar fi să se găsească o soluție pentru ca, într-o formulă sau alta, cel care este responsabil de organizația capitală culturală europeană 2023 să-și completeze efectivele, să-și completeze bugetul, să-și atragă sponsori, parteneri și să înceapă serios să pregătească pentru anul 2023. Timpul e foarte scurt și artiștii vor fi tot mai greu de găsit. Riscăm ca anumiți artiști să nu mai fie dispobibili. Va trebui să fim pregătiți cel puțin la începutul verii să intrăm pe piețele care ne interesează, pe segmentele de populație pe care vrem să le atragem”, a afirmat specialistul în turism.

Simion Giurcă este de părere că în 2022, oricât ar fi de greu, trebuie să atragem mai mulți turiști pentru ca în 2023 să putem atrage cel puțin 800.000 de turiști din afara Banatului. Acesta promite că va ajuta Timișoara cu expertiza sa indiferent dacă va fi sau nu solicitat de autoritățile locale.

Giurcă este de părere că Muzeul Revoluției este necesar a se realiza în oraș pentru că toți care vin în Timișoara au auzit despre evenimentele din Decembrie 1989. De asemenea, acesta a spus că trebuie puse în valoare premierele și personalitățile Timișoarei.

În privința pașilor pe care Timișoara trebuie să-i facă până în 2023, Simion Giurcă este de părere că trebuie înființată o asociație de promovare turistică, trebuie definit brandul turistic și ce înseamnă Timișoara din punct de vedere turistic, ce le promitem celor pe care vrem să îi atragem, cine sunt cei pe care vrem să îi atragem, lucruri care se stabilesc printr-o strategie valabilă până în 2030.

„Trebuie să creăm o echipă cultură-turism care să se ocupe de imaginea orașului”, a fost de părere consultantul în turism.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.