Grav accident de circulație astăzi pe DJ 609 B, la ieșirea din localitatea timișeană Coșteiu, în apropiere de Lugoj, produs de un șofer băut și cu permisul de conducere suspendat. În urma impactului frontal dintre două autoturisme, trei oameni nevinovați au fost răniți, între care un copil de 5 ani.
„Un bărbat în varsta de 47 de ani a condus un autoturism pe DJ 609 B dinspre localitatea Țipari înspre localitatea Coșteiu, iar la un moment dat a intrat in coliziune un autoturism ce se deplasa din sensul opus de mers, condus de un barbat in varsta de 48 de ani.
În urma impactului au rezultat trei victime, cu toți pasageri în autoturismul condus de barbatul in varsta de 48 de ani, respectiv o femeie, un bărbat și un copil în vârstă de 5 ani. În urma testarii cu aparatul alcooltest a rezultat faptul ca bărbatul în varsta de 47 de ani avea o imbibatie alcoolica de 0,90 mg/l alcool pur in aerul expirat. În urma verificarii în bazele de date s-a constatat faptul că acesta avea și permisul de conducere suspendat. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătamare corporală din culpă, conducere sub influența băuturilor alcoolice și conducerea unui autovehicul având permisul de conducere suspendat”, a transmis IPJ Timiș.
Foto: Arhivă