Proiect de modernizare a iluminatului public de pe trei artere importante din...

Proiect de modernizare a iluminatului public de pe trei artere importante din Timișoara

1
DISTRIBUIȚI

Becuri cu LED vor fi instalate pe Calea Aradului, Calea Torontalului și pe Calea Sever Bocu din oraș.

Cu bani de la Administrația Fondului pentru Mediu, se vor schimba 531 de becuri.

Investiția este cuprinsă în „Programul privind sprijinirea eficienței energetice și a gestionării inteligente a energiei în infrastructura de iluminat public”.

Proiectul Primăriei Timișoara are cea mai mare valoare dintre toate proiectele depuse.


Valoarea totală a proiectului este de 1.990.394 lei, din care co-finanțarea primăriei este de 995.197 lei.

Proiectul vizează înlocuirea aparatelor de iluminat public de pe Calea Aradului, Calea Torontalului și Calea Sever Bocu prin montarea a 531 aparate de iluminat cu tehnologie LED și implementarea unui sistem inteligent de telegestiune.

„Principalul  obiectiv este obținerea unui sistem inteligent, nou, modern, unitar, economic și ecologic, care va determina reducerea semnificativă a cheltuielilor cu energia electrică și reducerea costurilor cu întreținerea. Aprobarea listei obiectivelor care primesc finanțare va fi urmată de semnarea contractului de finanțare, după care Primăria Timișoara va lansa licitația pentru alegerea firmei care va face proiectul tehnic și va executa lucrările. Documentația pentru aprobare a fost executată de STPT și pusă gratuit la dispoziția primăriei. Durata de execuție a lucrărilor va fi de 12 luni”, au transmis, luni, reprezentanții municipalității.

Foto: Arhivă

1 COMENTARIU

  1. „Durata de execuție a lucrărilor va fi de 12 luni”
    POFTIM? le monteaza Fritz singur catzarat pe bicicleta? Bagati va mintile in cap si faceti nimicul asta de modernizare in una hai maxim doua luni. Doara nu construiti si o hidrocentrala pe Bega!!!
    Draga Fritz, asta e modelul de lucru nemtzesc? Nu ti crapa obrazul? ca si la asfaltarile din soarelui si de pe calea sagului, nu lucra nime nimic, si traficul dimineata e un cosmar. Dar ce ti pasa tie, tu n ai treaba pe acolo. O faci intentionat sau atat poti, sau? E asa greu de pus niste penalitati pentru fiecare zi in care nu se lucreaza? Macar in zonele unde lucrarea gatuie tot, gasiti ceva solutii, de ex la Incontro pe vreo 100m inainte de intersectie, e chiar asa rocket science? Hai sa ti dau si o idee de proiect, ca tot zice Robu ca n ai: Timisoara primul oras din RO cu iluminat public doar cu leduri. de facut pana in 2024. PNRR, green & stuff, ocazie cu care sa dispara si firele de net de pe stalpi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.