„Primării“ de cartier în Timișoara

„Primării“ de cartier în Timișoara

0
DISTRIBUIȚI

În Primăria Timişoara se lucrează la crearea unui serviciu care se va ocupa cu managementul cartierelor. Fiecare cartier va avea desemnat un manager de cartier, adică un funcţionar din cadrul primăriei responsabil pentru legătura cu locuitorii, ONG-urile şi firmele din cartierul respectiv.

„Trebuie să ne asigurăm că noi ca administraţie ştim şi problemele şi soluţiile din fiecare cartier şi nu va fi doar o chestie digitală, ci şi o chestie fizică.


Cine ştie, poate la un moment dat vom putea să deschidem şi mici primării de cartier, tocmai să ne apropiem mai mult de cetăţeni“, a declarat primarul Dominic Fritz pentru Ziarul Financiar.

Abordarea își propune să preîntâmpine eventualele nemulţumiri ale oamenilor legate de implementarea unor proiecte în teritoriu, precum o pistă de bicicletă care nu se potriveşte cu nevoile locuitorilor.

„Orice mare proiect de investiţii trebuie să pornească de la nevoile cetăţenilor, trebuie să dezvoltăm instrumente să-i ascultăm. Cred că faptul că în administraţia publică din România încă pare foarte neobişnuit acest lucru este unul dintre motivele pentru care avem acest decalaj dintre cetăţeni şi administraţie. Trebuie să ne uităm în primul rând cum sunt conectate cartierele la transportul în comun, să ne uităm la calitatea spaţiului public, iar în cartierele unde avem multe blocuri ridicate în perioada comunistă vrem să lucrăm la proiecte mari de regenerare urbană în care reconectăm spaţiile verzi dintre blocuri, creăm alei pietonale, creăm o infrastructură inclusiv pentru biciclete“, a mai declarat primarul Timișoarei la emisiunea „Investiți în România” a Ziarului Financiar.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.