Recunoaștere pentru festivalul Simultan din Timișoara la Gala Premiilor Administraţiei Fondului Cultural

Recunoaștere pentru festivalul Simultan din Timișoara la Gala Premiilor Administraţiei Fondului Cultural

0
DISTRIBUIȚI
<


div class="press-in-article" style="margin-left: auto; margin-right: auto; text-align: center; margin-top: 5px; margin-bottom: 5px; " id="press-303127574">

Festivalul Simultan din Timișoara a avut parte de recunoaștere în cadrul decernării premiilor Administrației Fondului Cultural, desfășurate la București. Gazdele serii, jurnaliştii Adela Greceanu şi Matei Martin, au prilejuit audienţei întâlnirea cu cele 50 de nominalizări, o mare diversitate de proiecte ce au ca numitor comun susţinerea creativităţii şi deschiderea către audienţe noi. Premiile au fost acordate ca o predare simbolica de ştafetă, de către membrii juriului, la categoria la care au fost premiaţi în anul anterior. Lor li s-au alăturat Iulia Popovici, secretar de stat în Ministerul Culturii şi Horea Avram, preşedintele consiliului AFCN.

Printre cele zece organizaţii câştigătoare s-a numărat și Asociația Simultan din Timișoara care a primit premiul pentru activare interdisciplinară – care s-a acordat unei iniţiative care a implicat colaborarea dintre artişti şi/sau specialişti din diverse medii şi domenii creative sau de cercetarea umanistă.

Intitulat UNSEEN, Simultan Festival 2020 și-a propus să reflecteze asupra sensului și potențialul artei în contextul pandemiei globale și să puncteze modul în care artiștii răspund provocărilor majore ale zilelor noastre, aflate sub semnul incertitudinii care se infiltrează în spectrul percepției și al memoriei colective.
Evenimentul a avut loc la Comenduirea Garnizoanei Timișoara în perioada 27 septembrie – 3 octombrie 2020 cu un număr de 92 de participanți din diferite domenii artistice.

Printre artiștii care au susținut diverse evenimente în cadrul festivalului s-au numărat Rozi Mako, Fausto Mercier, Thy Veils, SEROTO / SCOTOM, echipa Psihodrom, SillyConductor, Makunouchi Bento, Simina Oprescu, proiectul alcătuit din Diana Miron, Laurențiu Coțac și Sian Brie, Iancu Dumitrescu, Peter Kutin și alții.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.