Ripensia, anunţ online pentru găsirea unui manager general. Roş-galbenii au bifat deja...

Ripensia, anunţ online pentru găsirea unui manager general. Roş-galbenii au bifat deja prima plecare din lot

0
DISTRIBUIȚI

Ripensia Timişoara îşi caută manager general, poziţie neocupată în organigrama clubului. Pentru găsirea soluţiei potrivite conducerea a publicat online anunţul. Nu e prima dată când „Ripi” apelează la această metodă.

„Ripensia Timișoara este continuatoarea primului club profesionist din România, iar în noul sezon are ambiții mai mari în proiectul de a readuce în prim-planul fotbalului românesc un veritabil simbol al Banatului”, se arată în şapoul anunţului de pe ripensiatimisoara.ro.

În trecut preşedintele Dumitru Mihu a dat de înţeles că şi-l dorea pe Alexandru Pelici în poziţia de antrenor-manager, dar acesta a preferat doar rolul de „principal”. O altă opţiune părea să fie şi Cristi Petcu, mai preocupat însă de creşterea juniorilor decât de managementul întregului club.

„Pentru a crește în calitate și eficiență, ne dorim ca în perioada imediat următoare să aducem un plus de profesionalism în structurile de management ale clubului.
Suntem un club pentru care comunitatea este extrem de importantă și ne dorim ca procesele de recrutare sau atragere de colaboratori să nu se limiteze strict la lumea sportivă.


Ripensia anunță, pe această cale, demararea unui concurs pentru angajarea unui manager general al clubului”, se mai arată în anunţ.

Clubul a postat şi cerinţele pentru post: „O experiență de minimum trei ani într-un post de management/administrare într-o companie. Activitatea relevantă într-o funcție de conducere dintr-o structură sportivă constituie un atu în plus; Cunoștințe importante din domeniul sportiv, în special din cel fotbalistic; Capacități de leadership, atitudine pro-activă, comunicare fluentă în relațiile cu presa și publicul; Cunoașterea foarte bună, scris și vorbit, a limbii engleze; Cunoștințe operare PC”.

Clubul garantează: „Condiții financiare și de activitate stimulative; O echipă de lucru entuziastă; Șansa de pune în aplicare ideile și expertiza în lumea dinamică și mereu în schimbare a sportului-rege”. „Solicitările pentru ocuparea acestui post pot fi trimise pe adresa secretariat@ripensiatimisoara.ro.Toate propunerile venite pe adresa noastră de e-mail vor fi analizate. Împreună, vom găsi soluția perfectă pentru ca Ripensia Timișoara să revină acolo unde îi este locul, adică în elita fotbalului românesc!”, se arată în final.

În altă ordine de idei sub comanda lui Cosmin Petruescu nu se va mai regăsi în noul sezon atacantul Alexandru Popovici, jucător care la 32 de ani era veteranul grupării din Fabric. Fostul vârf polist sosise la „Ripi” în sezonul 2018-19 de la ACS Poli.

Ripensia a evoluat în sezonul 2020-21 în play-out-ul Ligii 2, salvându-se de la emoţiile barajului de supravieţuire în ultima rundă, după 1-0 cu Metaloglobus.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.