Sașa Liviu Stoianovici, jumătatea timișoreană a proiectului Balkan Taksim: Muzica poate...

Sașa Liviu Stoianovici, jumătatea timișoreană a proiectului Balkan Taksim: Muzica poate fi mai mult sau mai puțin sinceră, mai plină sau nu de „adevăr”

0
DISTRIBUIȚI

Muzica celor de la Balkan Taksim a fost disecată în fel și chip de către o serie de site-uri de specialitate sau show-uri radio din întreaga lume. Fie că e vorba de sensibilități multiculturale, melodii misterioase care se topesc cu compoziții tradiționale sau folktronica balcanică hipnotică, un lucru e cert: proiectul muzical cu bazele în București a reușit să atragă atenția. Și promite să fie un produs de export al României.

Rămânând la explicații, conform descrierii oficiale muzica lor este o fuziune psihadelică între ritmuri electronice de trip hop și sounduri tradiționale din Estul Europei. Sau… trupa este copilul învelit în catifea al multi-instrumentalistului Saşa-Liviu Stoianovici şi al prietenului său, producătorul de muzică electronică Alin Zăbrăuţeanu, care se află într-o călătorie de a informa, educa şi distra publicul din întreaga lume cu ritmul, rădăcinile şi sufletul balcanic.

Dincolo de etichete și categorisiri, Balkan Taksim promite altceva și are parte de o serie de aprecieri pozitive peste hotare. Chiar înaintea apariției albumului lor de debut, „Disko Telegraf”, programat să fie lansat în data de 28 mai la casa de discuri franceză Buda Musique. Veștile bune nu se opresc aici, căci Balkan Taksim va reprezenta România în cadrul unui concert special care marchează Ziua Europei, care va avea loc în data de 9 mai, unde vor concerta formații din 12 țări de pe continental nostru.

Sașa Liviu Stoianovici este jumătatea timișoreană din Balkan Taksim. A absolvit facultatea de Arte din Timișoara și s-a mutat în București cu zece ani în urmă. A devenit cunoscut melomanilor grație unui proiect muzical ale cărui baze au fost puse în 2001 sub numele NU, care mai apoi s-a metamorfozat în Nu & Apa Neagră. În cele ce urmează am realizat un interviu alături de Sașa Liviu Stoianovici.

– De unde vine pasiunea ta pentru muzică? Care sunt primele tale amintiri muzicale și primele discuri pe care le-ai ascultat?

– Am crescut cu muzica pe care o cântau părinții mei în perioada RSR, în serile când „se lua curentul”. Eu mai băteam ritmul uneori, pe spatele unei chitare acustice. Amintiri despre muzică…Aș spune că prima mea amintire este magnetofonul pe care părinții ascultau tot felul de formații, de la Abba la Led Zeppelin, trecând, pare-mi-se, prin ceva Serge Gainsbourg. Primele discuri ascultate sânt, pe lângă cele cu povești, discurile formației Phoenix.

– Ai început să înregistrezi sunete cu un reportofon de împrumut și să le mixezi cu discuri, la niște petreceri Unde au avut loc acestea?

– Erau chefuri între prieteni, unde mă mai jucam cu sunetul. Mai apoi am pus „în scenă” evenimente sonore în diferite spații – unul era (cred și sper să nu mă înșel) un club din subsolul Universității de Vest.

– Cum a venit pasiunea ta pentru instrumente exotice?

– Mi-am dorit o cobză, la un moment dat – instrument autohton, oarecum straniu pentru adolescentul de atunci. Fabrica de instrumente muzicale din Reghin se repunea pe picioare, începuse să producă din nou cobze – motiv de bucurie pentru mine. Tristețea a fost că instrumentele astea îmi păreau extrem de scumpe, la finele anilor ’90. Mai târziu am ajuns în Turcia, unde am fost fascinat de sunetul și forma sazului – mi-am cumpărat atunci unul, care mi-a deschis o lume plină de bogăție.

– Cum era viața muzicală a orașului Timișoara în vremurile de dinainte de 2011, când te-ai mutat la București?

– Viața muzicală din Timișoara mi s-a părut bogată și efervescentă, intrând oarecum în declin după 2008-2009.


Am crescut alături de StudentFest, de festivalul Underground – evenimente care coagulau energii din zone diferite și care m-au marcat pozitiv. Am văzut deschizându-se sau din păcate, închizându-se diferite cluburi de muzică din oraș, Clubul de blues, clubul Gong, Pod 16…

– Cum ți se pare scena muzicală românească? Ce ne lipsește și la ce capitol stăm bine?

– Scena muzicală din România e din ce în ce mai diversă, e racordată de ani buni la scena internațională. Cred că, în general, crește frumos. Poate că i-ar face bine un pic mai multă seriozitate din partea celor implicați în ea.

– De-a lungul anilor ai colaborat cu nume din diverse genuri muzicale. Cât de greu e să găsești alți oameni aflați pe aceeași lungime de undă cu tine?

– Aveam un tipar de gândire, cum că era greu să găsesc oameni interesați de zonele pe care le explorez. Am schimbat tiparul, între timp, iar acum lucrurile curg mai ușor.

– Care a fost concertul care te-a marcat cel mai tare în carieră ta și de ce?

– Cred că au fost mai multe: câteva „concerte” de saz electric din mijlocul unor nunți din Turcia – evenimente pe care le-am experimentat de la o oarecare depărtare, din pricina, printre altele, a unor focuri de pistol (simbolice, dar neobișnuite pentru mine), apoi un concert de la clubul The Note, cu un italian ce-și trata chitara în moduri nemaivăzute până atunci și concertul Nurse With Wound de la Avantgarde Festival Schiphorst din 2009, un concert fabulos, în care tot ce intuisem legat de lucrul cu texturile sonore nu doar că se adeverea, dar era dus la extrem.

Blakan Taksim Foto: Miluta Fluieras

– Balkan Taksim se află într-o călătorie de a informa, educa și distra publicul din întreaga lume cu ritmul, rădăcinile şi sufletul balcanic, spuneți voi în descrierea voastră. Cât la sută din această călătorie este dedicată informării și cât la sută distracției?

50%-50%

– Sunteți înaintea lansării albumului Disko Telegraf care va apare la casa de discuri franceză Buda Musique. Cum s-a născut acest material discografic și cu ce diferă muzica voastră de restul proiectelor care abordează world – music din perspectiva balcanică?

– Muzica de pe album s-a născut în mai multe etape. Au existat câteva piese „schiță” pe care le-am tot cântat în concerte, apoi, lucrând un pic mai mult cu ele, am ajuns la formele de acum. Discuția despre album ne-a „obligat” apoi să construim mai mult, atât muzical, cât și conceptual. Cred că muzica noastră diferă prin simplul fapt că nu ne-am propus să ne construim o identitate sonoră calchiind modele deja existente. Ne-am urmat căutările și intuițiile, iar rezultatul este o muzică foarte personală.

– Ce părere ai despre muzica „cultă“ și muzica „pop“?

– Cred că fiecare gen muzical poate să aibă propriile subtilități și mai am vaga bănuială că muzica lui Iancu Dumitrescu poate fi mai greu de digerat de un anumit segment de public decât muzica Angelei Similea și viceversa. Mai cred că s-a compus și se compune muzică pentru un public țintă, fie el „de elită” sau nu. În final, „pop” sau „cultă”, cred că muzica – precum orice altă artă – poate fi mai mult sau mai puțin sinceră, mai plină sau nu de „adevăr”.

– Cum a afectat pandemia actuală scena muzicală?

– I-a dat niște lovituri puternice din care scena muzicală a ieșit (totuși) învingătoare.

– Care este mesajul tău pentru melomani în vremurile de pandemie pe care le traversăm? Crezi că „după“ scena muzicală va arăta la fel ca în trecut?

– Zilele trecute, trecând pe una din străduțele cu case vechi din București, am remarcat o curte în care câțiva cetățeni stăteau la taclale, pe scaune. De pe fereastra casei lor se auzea muzică (clasică, țin să precizez). Mesaje pentru melomani nu am, dar mă bucur că muzica e alături de noi. Nu știu cum va arăta scena muzicală după pandemie. Pot să bănuiesc faptul că, în ce privește evenimentele publice, se vor menține câteva dintre reglementările de acum.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.