„Zorba Grecul” și „O scrisoare pierdută”, în premieră la Teatrul Național din...

„Zorba Grecul” și „O scrisoare pierdută”, în premieră la Teatrul Național din Timișoara

0
DISTRIBUIȚI
<


div class="press-in-article" style="margin-left: auto; margin-right: auto; text-align: center; margin-top: 5px; margin-bottom: 5px; " id="press-1191674894">

Una din cele mai așteptate premiere ale Teatrului Național „Mihai Eminescu”, spectacolul „Zorba Grecul”, pus în scenă pe un text al dramaturgului Hristo Boicev după celebrul roman al lui Nikos Kazantzakis, în regia Mihaelei Lichiardopol, va vedea luminile rampei azi, 28 mai, de la ora 19,00, în sala mare a teatrului timișorean.

Personajul intrat în marea literatură universală oferă actorului Ion Rizea, recent nominalizat la Premiul UNITER pentru cel mai bun rol secundar, un rol de excepțională compoziție, în care suferința umană și dramele existenței sunt acceptate cu seninătate, cu un sentiment de împăcare în fața iubirii și a morții, deopotrivă crâmpeie ale existenței. Alături de acesta, o numeroasă distribuție din care fac parte cunoscuți și îndrăgiți actori ai naționalului vin să dea viață întâmplărilor petrecute pe insula Creta și emoționantelor experiențe umane.

Biletele pot fi cumpărate online pe www.tntimisoara.com sau de la agenția de bilete, numărul locurilor fiind limitat conform normelor de distanțare impuse. O a doua reprezentație va avea loc sâmbătă, 29 mai.

O altă premieră, „O scrisoare pierdută” de I.L. Caragiale, a fost pusă în scenă la teatrul clasic „Ioan Slavici” din Arad de regizorul timișorean Ștefan Iordănescu, prima reprezentație fiind programată duminică, 30 mai, ora 19,00. Evidențiind actualitatea lui Caragiale, care nu poate lipsi dintr-un portofoliu teatral, Ștefan Iordănescu și-a propus ca spectacolul acesta „să pună o lumină pe situația României – de la anul în care a fost scrisă piesa până în ziua de azi – fără să folosească însă o contemporaneizare excesivă”, pentru a rămâne general valabil o perioadă mai îndelungată de timp. „Pot spune că e o panoramă a României din ultimii 200 de ani. Dacă lucrul acesta e un gest îndrăzneț din partea mea? Da. Foarte. Tocmai de aceea l-am și făcut”.

Biletele, în limita locurilor disponibile, se pot cumpăra online, de pe platforma https://www.eventim.ro sau de la agenția de bilete, iar spectatorii sunt rugați să respecte măsurile de protecție în vigoare, pentru limitarea răspândirii coronavirusului.

Foto: Adrian Pîclișan

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.