Amenzi de zeci de mii de lei pentru cei care aruncă gunoiul...

Amenzi de zeci de mii de lei pentru cei care aruncă gunoiul pe străzi. Timișorenii care îi filmează, apreciați de Poliția Locală

0
DISTRIBUIȚI

Amenzile date în iunie celor care aruncă deșeuri pe străzi sau terenuri virane se ridică la aproape 30.000 lei.

Poliția Locală anunță că pe lângă camerele de supraveghere instalate în oraș mai sunt și timișoreni care surprind asemenea fapte nesimțite, le filmează și trimit imaginile instituției.

„Ca urmare a vizualizării imaginilor video și în urma verificărilor efectuate în teren, au fost aplicate, luna aceasta, 14 sancțiuni cu amenzi în valoare de 29.500 lei celor care au fost surprinși abandonând deșeuri pe domeniul public. Astfel de situații au fost constatate în zone precum G. Musicescu cu I. Miloia, Crizantemelor cu Preyer, Calea Aradului – Dacia Service, str. Victor Hugo, Str. Hărniciei, Snagov”, transmit reprezentanții Poliției Locale.

Potrivit acestora, un aport important l-au adus și cetățenii care au dat dovadă de responsabilitate și au trimis Poliției Locale imagini cu cei care aruncă resturi în locuri nepermise.

Ca urmare a unei astfel de sesizări, un bărbat a fost amendat cu 3.000 de lei pentru că a aruncat deșeuri pe domeniul public, urmând ca locația de pe str.


Petre Ispirescu colț cu Ecaterina Teodoriu să fie igienizată, iar Biroul Salubrizare din cadrul Primăriei să recupereze cheltuielile aferente igienizării.

Poliția Locală reamintește că pentru astfel de fapte sancțiunile sunt de la 3.000 la 6.000 de lei, cei depistați fiind somați să și igienizeze locațiile în care au depus deșeurile.

Dacă aveți cunoștință despre astfel de situații le puteți semnala fie telefonic, la numerele 0256.968 sau 0256.246.112 – Dispeceratul Poliției Locale, fie pe e-mail la adresa contact@politialoctm.ro, iar polițiștii locali vor face toate demersurile pentru depistarea celor certați cu bunul simț și pentru luarea măsurilor legale care se impun.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.