Antrenor moroşan pentru ASU Politehnica. Dorin Toma, la prezentarea oficială: „Este o...

Antrenor moroşan pentru ASU Politehnica. Dorin Toma, la prezentarea oficială: „Este o provocare şi pentru mine”

0
DISTRIBUIȚI
Foto: sspolitehnica.ro

ASU Politehnica are de astăzi oficial un nou antrenor principal după plecarea lui Dan Alexa din club. Maramureşeanul Dorin Toma a semnat pe un an de zile, cu drept de prelungire, fiind soluţia văzută drept ideală de către conducere la momentul acesta pentru banca echipei alb-violete.

Fostul tehnician al Minaurului Baia Mare a fost ales dintr-o listă lungă, care la un moment dat conţinea patru nume, conform preşedintelui Viorel-Aurel Şerban. Dorin Toma (44 ani) era liber după ce la maramureşeni a fost adus Vasile Miriuţă, dar cu gruparea din Baia Mare a cunoscut şi gustul Ligii 2 din postura de „principal”. El e cunoscut mai degrabă în zonă din postura de adversar al lui Poli pe gazon, când fostul fundaş central îmbrăca tricoul lui CFR Cluj ori Gloria Bistriţa, echipe cu care a fost şi în finale de Cupa UEFA Intertoto. Ca antrenor are totuşi trei promovări, una în B şi două în C, fiind aproape de încă una în Liga 2 în ediţia 2019-20, când Minaur a pierdut la lovituri de departajare cu Recea.

„Alegerea lui Dorin Toma nu a fost nici uşoară şi nici simplă. Am avut mai multe runde de discuţii, cu mai mulţi antrenori şi desigur, nu numai cu cei care doreau să vină sau care am crezut noi că răspund exigenţelor pe care trebuie să le aibă acest club, ci şi discuţii cu o serie de oameni din lumea fotbalului, pentru a alege cel mai bun antrenor pentru momentul actual.


Spun momentul actual pentru că, într-adevăr, Politehnica Timişoara a încheiat un campionat, chiar un ciclu, cu speranţe neaşteptate la începerea lui, de a promova în prima ligă. Speranţe care puteau fi certitudini şi cu puţină şansă şi mai multă organizare din partea noastră…”, a declarat Viorel-Aurel Şerban, preşedintele lui ASU Poli.

„Mă bucur să preiau această echipă. Ştiu că vin după Dan Alexa, după un sezon bun, o clasare foarte bună în sezonul trecut… Nu va fi uşor pentru mine, e o presiune pe care mi-o pun singur, datorită şi faptului că au plecat foarte mulţi jucători. Nu dorim să ne grăbim, dorim să luăm lucrurile pas cu pas. Să analizăm foarte bine jucătorii pe care-i vom aduce la Poli. Suntem într-un proces de reorganizare. Încercăm să găsim cele mai bune variante de jucători şi încercăm să-i integrăm într-un timp cât mai scurt şi să facem o echipă competitivă pentru sezonul următor… Nu pot să spun că a fost o convingere uşoară, nici grea. Mi-am dorit şi eu foarte mult să reintru în circuitul Ligii 2. Este un ajutor reciproc, pe care mi l-au oferit dânşii şi eu l-am acceptat. Este o provocare şi pentru mine şi îmi doresc să am un parcurs mai bun decât am avut cu Baia Mare în Liga 2, când am fost la un pas de promovare. Dacă reuşim să aducem şi jucătorii pe care ni-i dorim şi să se plieze exact pe principiile noastre, ne dorim să avem o clasare la fel de bună sau dacă se poate şi mai bună (…) Structura campionatului va fi la fel ca anul trecut, nu se va juca tur/retur, un singur meci, e destul de dificil, depinde şi de noroc la tragerea la sorţi, dar noi trebuie să avem încredere, eu am şi am încredere în jucătorii pe care-i avem acum la dispoziţie, că putem face o figură frumoasă în sezonul următor”, a spus Dorin Toma, noul antrenor principal al alb-violeţilor. În staff-ul său tehnic vor rămâne Antonio Foale (secund) şi Petru Ţurcaş (antr. cu portarii), Toma neavând pretenţii la aducerea altor oameni din exterior.

“De şase ani suntem în Liga 2 şi de la an la an rezultatele noastre au fost tot mai bune. Şi plecăm cu gândul şi dorinţa de a avea rezultate foarte bune şi în sezonul 2021-22. Competiţia începe în 31 iulie, din câte se pare competiţia va fi identică şi la fel cu ce s-a întâmplat în 2020-21, fără nicio modificare. Dorin Toma, care e noul nostru antrenor corespunde din toate punctele de vedere profilului pe care noi îl căutam ca şi antrenor la acest moment al clubului nostru”, a conchis Marius Cociu, managerul sportiv al Politehnicii.

ASU Politehnica se va reuni pentru pregătirea noii stagiuni mâine dimineaţă la arena „Ştiinţa”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.