Bilanț după furtună: judeţele cele mai afectate, în ultimele 24 de ore,...

Bilanț după furtună: judeţele cele mai afectate, în ultimele 24 de ore, de ploile torenţiale

0
DISTRIBUIȚI

Ploile din ultimele 24 de ore au provocat pagube substanţiale în Bucureşti şi în alte 49 de localităţi din ţară. Două persoane au fost luate de ape, șapte persoane au fost evacuate în Bacău, iar 12 muncitori din Vrancea au petrecut noaptea refugiați într-o remorcă.

În cursul zilei de ieri și pe timpul nopții, din cauza precipitațiilor abundente, s-au înregistrat efecte în 49 localități din 18 județe (Bacău, Botoșani, Brăila, Buzău, Călărași, Covasna, Dâmbovița, Galați, Giurgiu, Ilfov, Ialomița, Iași, Hunedoara, Harghita, Neamț, Sibiu, Teleorman și Vrancea) și în municipiul București, unde s-a intervenit pentru evacuarea apei din 10 case, 116 curți, 15 subsoluri/beciuri, de pe 22 străzi, precum și pentru degajarea unui acoperiș și a 15 copaci căzuți pe carosabil/autoturisme, fiind afectate 7 autoturisme.

Două persoane au fost luate de apă (o persoană în localitatea Mănăstirea Cașin, județul Bacău – bărbat de aproximativ 70 ani a fost luat de apă, după ce podețul pe care se afla s-a rupt și o persoană luată de apă în localitatea Almaș din județul Neamț – a fost găsită de echipajele de intervenție în stop cardio-respirator, ulterior declarându-se decesul).

În localitatea Nereju din Vrancea, 12 muncitori care efectuau lucrări, au fost surprinși de creșterea râului și s-au refugiat într-un vagon remorcă.


Pe timpul nopții nu s-a putut interveni, iar la fața locului au rămas în supraveghere voluntari și cadre ISU. Operațiunele de extragere a persoanelor au fost reluate în această dimineață la ora 5.30. Cele 12 persoane nu prezentau probleme medicale.

O altă situație deosebită a fost înregistrată în localitatea Mănăstirea Cașin din Bacău, unde șapte persoane au fost evacuate preventiv la rude, cele 6 case în care locuiesc fiind în pericol de a fi inundate de râul Cașin.

De asemenea, circulația rutieră a fost temporar afectată pe 3 drumuri naționale (DN 11/BC, DN11/CV și DN7/DB) și 1 drum județean (DJ 105 G/SB).

Din punct de vedere al alimentării cu energie electrică, au fost înregistrate avarii în șapte localități din trei județe (Botoșani, Harghita și Neamț), însumând un număr de 5.019 consumatori finali nealimentați, avarii care s-au remediat.

În cursul zilei de vineri, pentru avertizarea populației din zonele vizate de vremea rea, au fost transmise șase mesaje prin sistemul RO-ALERT în județele Alba (1), Bacău (1), Cluj (1), Vrancea (2) și în municipiul București (1).

În acest moment sunt intervenții în desfășurare ca urmare a manifestării fenomenelor hidrometeorologice în județele Călărași, Bacău și Vrancea.

Foto: Arhivă

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.