A fost inaugurat șantierul de 70 de milioane de lei de pe...

A fost inaugurat șantierul de 70 de milioane de lei de pe bulevardul Cetății din Timișoara, finanțat din bugetul local. Cum speră primăria să recupereze banii

1
DISTRIBUIȚI

Bulevardul Cetății va intra în șantier, iar circulația va fi restricționată vreme de trei luni. În locul tramvaiul de pe linia 4, călătorii se vor deplasa cu autobuze ale STPT.

„Mă bucur foarte mult că deschidem încă un șantier pentru transportul în comun în Timișoara, aici pe Cetății, la colț cu Bogdăneștilor unde am început lucrările și avansează. Aici avem un proiect mare de reabilitare de linii de tramvai, dar și de refacerea tramei stradale. O să avem trotuare foarte late, am mai schimbat proiectul, am lărgit trotuarele la minim doi metri, piste de biciclete de 1,5 metri pe fiecare sens și bineînțeles, două benzi și spații verzi. O să fie aici o alee de arbori. Este un proiect la care lucrează firma PORR, iar termenul este de 30 de luni, deci edilii speră ca lucrarea să fie gata în toamna anului 2023”, a declarat, marți, primarul Dominic Fritz.

Potrivit lui Fritz, investiția se ridică la 70 de milioane de lei, bani de la bugetul local, dar este eligibilă pentru fonduri europene, fiind pe lista de rezerve.

„Împreună cu proiectul pe Calea Bogdăneștilor, împreună cu proiectul pe Stan Vidrighin o să reușim să reabilităm o bună parte din rețeaua de linii de tramvaie, necesară pentru tramvaiele noi.


Bineînțeles că va fi deranj pentru locatari, dar încercăm să ținem deranjul cât de mic se poate. Aici, pe Cetății, o să închidem circulația pentru trei luni și la fel, tramvaiul nu va mai funcționa, vor circula autobuze. Vom avea zece stații noi”, a spus primarul Dominic Fritz.

Pe Calea Bogdăneștilor, lucrările avansează bine astfel că lucrarea ar putea fi gata mai repede decât s-a prevăzut inițial.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.