Opt migranți din Siria şi Kuweit au traversat Dunărea cu o barca...

Opt migranți din Siria şi Kuweit au traversat Dunărea cu o barca gonflabilă

0
DISTRIBUIȚI

Opt adulți și copii au reușit să traverseze fluviul Dunărea cu ajutorul unei ambarcaţiuni pentru a intra ilegal în Romania din Serbia.

Miercuri, aceștia au fost depistați de către poliţiştii de frontieră de la Porţile de Fier II.

În jurul orei 11.00, la nivelul Sectorului Poliţiei de Frontieră Porţile de Fier II din judeţul Mehedinţi a avut loc o acțiune privind prevenirea şi combaterea migrației ilegale în zona de competenţă.


Astfel, pe malul Dunării, în zona pădurii Halânga, au fost descoperiți opt migranți, fără documente de identitate asupra lor.

Imediat, aceștia au fost conduși la sediul sectorului pentru verificări, unde li s-a făcut triajul epidemiologic.

În cadrul primelor verificări, polițiștii de frontieră au stabilit că cei în cauză sunt cetățeni din Siria și Kuweit, cinci adulți, cu vârste cuprinse între 30 şi 40 de ani și trei copii, cu vârste cuprinse între 3 şi 12 ani.

Migranții au declarat că au trecut frontiera din Serbia cu o ambarcaţiune gonflabilă cu motor, condusă de unul dintre ei, care apoi a fost abandonată pe malul românesc al Dunării.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin, pentru depistarea tuturor persoanelor implicate și pentru a stabili întreaga arie infracțională, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.