Dominic Fritz a prezentat noua organigramă a Primăriei Timișoara. Mai puține direcții...

Dominic Fritz a prezentat noua organigramă a Primăriei Timișoara. Mai puține direcții și compartimente, 80 de posturi vor fi desființate

0
DISTRIBUIȚI

Despre noua Organigramă a Primăriei Timișoara, Dominic Fritz spune că este rezultatul unui proces foarte anevoios în ultimele luni și a unei analize menită să releve de ce lucrurile nu funcționează așa cum ar trebui.

„Vă prezint astăzi o organigramă ambițioasă, vrem să deschidem Primăria Timișoara către nevoile timișorenilor. Am reconfigurat multe structuri, direcții. O primărie modernă trebuie să reflecte prioritățile strategice pentru oraș”, a precizat primarul orașului.

Structurile – direcții, compartimente, birouri – au fost reduse de la 27 la 17, dar apare o nouă direcție de investiții.

„Lipsesc manageri calificați, cum ar fi pentru infrastructura verde. Mai apare un birou nou pentru managementul spitalelor.


Nu am dorit o vânătoare de vrăjitoare, ci m-am focusat pe modul în care lucrează acum oamenii în primărie. Ofer personalului contractual și funcționarilor publici o șansă unică de a demonstra că știu și pot să servească timișorenii. Da, sunt și posturi pe care le consider ca fiind superflu și pe care le voi desființa, 80 de posturi, dintre acestea zece sunt de conducere. Nu toate cele 80 de posturi sunt ocupate. Pentru posturile desființate și ocupate avem obligația să oferim alt post în funcție de studiile persoanei respective. Probabil nu toți se vor regăsi. Vrem să atragem oameni noi, profesioniști. 64 de posturi vacante vor fi pentru tineri care vin de la facultate sau au un an de experiență. Vor exista nouă manageri de cartiere, care vor ține legătura între locuitorii dintre acele zone și primărie”, a mai precizat, vineri, Dominic Fritz.

O nouă structură care va apărea în Primăria Timișoara este Direcția Calitatea Vieții, precum și un nou Serviciu de Cultură și Turism.

Municipalitatea va mai avea, în premieră, un Serviciu Protecția Mediului și un Compartiment pentru Protecția Animalelor.

Direcția de Dezvoltare se desființează și în locul ei apare Incubatorul de Proiecte. Apare, de asemenea, Direcția Generală de Investiții și Mentenanță.

Serviciul de Resurse Umane nu va mai exista în forma actuală: de statele de plată se va ocupa Direcția Economică, iar de recrutarea de personal se va ocupa Direcția de Management Intern.

De asemenea, primăria va organiza concurs pentru o funcție care nu există în prezent, cea de grădinar-șef al orașului.

Actuala Organigramă a Primăriei Timișoara cuprinde 644 de posturi, dintre care 90 sunt vacante. „Acest proces de transformare va dura câteva luni bune, nu se va face peste noapte. Vor fi organizate concursuri interne și externe”, a mai spus Fritz.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.