Program de vară la Muzeul Satului din Timișoara. Ce obiective pot fi...

Program de vară la Muzeul Satului din Timișoara. Ce obiective pot fi vizitate

0
DISTRIBUIȚI

Muzeul Satului Bănățean a inaugurat programul de vară pentru vizitarea muzeului și a deschis mai multe obiective din incinta acestuia, care sunt incluse în circuitul de vizitare.

Pe aleea principală, care începe chiar de la intrarea în muzeu, pot fi vizitate vama Timișoara, casele de la Bata și Căpâlnaș – cele mai vechi pe care le deține muzeul – gospodăria de olar de la Birchiș și cea de la Chizătău, iar în centrul civic, biserica din Topla, școala de la Bârna, primăria din Sărăzani și Casa Națională din Babșa.


De aici se poate ajunge pe aleea etniilor, unde sunt deschise casa ucraineană din localitatea maramureșeană  Repedea, zonă din care mai mulți ucraineni au venit la începutul secolului trecut în Banat, stabilindu-se aici, casa germană din Biled, sălașul slovac de la Nădlac, casa sârbă din zona Deta și casa maghiară din Babșa, cu interioare specifice fiecărei etnii, iar în continuare, gospodăriile și casele din Zolt, Jebel, casa deportaților din Bărăgan și cea din Visag, cele din satele bănățene fiind reprezentative pentru ocupațiile locuitorilor din diferite zone ale județului, în timp ce casa deportaților ilustrează modul în care au fost siliți să trăiască bănățenii înstăriți, prigoniți de regimul comunist, în anii de exil petrecuți în câmpia Bărăganului. Lângă lac se află „muzeul viu”, alcătuit din replicile a patru case românești, sârbești, maghiare și germane din euroregiune, care ilustrează modul de viață și ocupațiile specifice acestor etnii din localitățile pe care le reprezintă.

Programul de vizitare în timpul verii este de marți până sâmbătă între orele 10,00 și 18,00 și duminica de la 12,00 la 20,00, casieria închizându-se cu trei sferturi de oră înaintea terminării programului de vizitare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.