Timișorenii pot vedea, în timp real, cât de poluat este orașul

Timișorenii pot vedea, în timp real, cât de poluat este orașul

2
DISTRIBUIȚI

După ce Primăria Timișoara a semnat, în luna februarie, un parteneriat cu Fundația ETA 2U privind instalarea a 16 stații de monitorizare a aerului, iată că acestea au fost instalate și de astăzi orice persoană interesată are acces la informații.

Primarul Dominic Fritz a anunțat că datele pot fi accesate în timp real pe o pagină dedicată de pe site-ul Primăriei Municipiului Timișoara (primariatm.ro).

„Aceste stații sunt mult mai performante decât cele patru instalate în Timișoara,  puse la dispoziție de Ministerul Mediului.


Acum putem identifica mult mai clar unde sunt sursele de poluare din oraș” a declarat, marți, primarul Dominic Fritz.

Cele 16 stații monitorizează pe lângă datele meteo și concentrațiile de particule în aer, numite în limbaj tehnic PM 2,5 și PM 10, care arată poluarea cu praf din oraș.

Cele 16 locații sunt: Calea Șagului, lângă intersecția cu Ana Ipătescu; Liviu Rebreanu, lângă intersecția cu Brâncoveanu; Surorile Martir Caceu, lângă intersecția cu Ripensia; Take Ionescu, lângă intersecția cu Mihail Kogălniceanu; Calea Aradului, zona intersecției cu Miresei; Calea Aradului, zona intersecției cu Liege Gheorghe Lazăr, lângă intersecția cu Circumvalațiunii; Bd. Cetății – în zona intersecției cu strada Cloșca; Pasajul Jiul; Strada Budai Deleanu – în zona intersecției; strada Iuliu Maniu;  Bd. Vasile Pârvan – în zona  Pieței Leonardo da Vinci; Strada Divizia 9 Cavalerie – în zona intersecției cu Calea Sever Bocu; Intersecția AEM – Calea Buziașului (posibilitate comparație cu Stația TM4 a Rețelei Naționale de Monitorizare a Calității Aerului – RNMCA); Strada Ion Mihalache – în zona intersecției cu strada Andrei Șaguna; Strada Gării, în zona intrării ELBA; Strada Aristide Demetriade – în zona intersecției cu strada Frigului (Zona Continental).

2 COMENTARII

  1. si cu ce ne ajuta? ca stim si fara harta aia ca e poluat. ce? o sa injuram garda de mediu ca nu-si face treaba? ca spaga curge in continuare?

  2. Cea mai mare teapa,poluarea este foarte mare forte multe harburi de masini lasa un fum de te sperii,si oricum cel mai mare poluator este CONTINENTAL !
    Chiar nu stiu ce cauta o asemenea firma in oras culmea langa un muzeu.
    Nici bine nu iesi dimineata din casa in celalalt capat al orasului ca simti miros de cauciuc !
    Autoritatile dorm,si incaseaza bani de pe urma cobailor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.