Un sindicat din Primăria Timișoara cere dezbatere publică înainte de adoptarea noii...

Un sindicat din Primăria Timișoara cere dezbatere publică înainte de adoptarea noii organigrame. Răspunsul instituției

0
DISTRIBUIȚI

Primarul Dominic Fritz și echipa sa au lucrat, în ultimele luni, la o nouă Organigramă a instituției, care a fost făcută publică la finalul săptămânii trecute.

Un sindicat al angajaților din Primăria Timișoara a transmis, luni, că dorește dezbatere publică înainte ca noua Organigramă să fie supusă aprobării consilierilor locali.


Acest lucru este programat însă pentru marți, 15 iunie.

Liderul de sindicat, juristul Tiberiu Negrei, a precizat că potrivit Legii 52 din 2003, municipalitatea este obligată să organizeze o dezbatere publică din moment ce acest lucru i-a fost solicitat în scris de către o asociație legal constituită.

În replică, reprezentanții Primăriei Timișoara au transmis că dezbaterile publice se organizează în cazul în care există propuneri de acte normative cu caracter general, și nu pentru o reorganizare internă.

„Mai exact, propuneri care au impact asupra întregului oraș. Hotărârea referitoare la organigramă nu este un act normativ, ci este o acceptare a propunerii de organizare a aparatului funcțional al primarului. Și are aplicabilitate doar asupra personalului din primărie”, a transmis consilierul primarului, Bogdan Marta.

Conform consilierului local Radu Țoancă, după ce noua organigramă va fi aprobată de consilierii locali, sindicatul poate ataca decizia în contencios administrativ.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.