Aquatim prezintă documentațiile de atribuire pentru Proiectul Regional de Infrastructură de Apă...

Aquatim prezintă documentațiile de atribuire pentru Proiectul Regional de Infrastructură de Apă și Apă Uzată din județul Timiș 2014 – 2020, în valoare de 180 de milioane de euro

0
DISTRIBUIȚI
<


div class="press-in-article" style="margin-left: auto; margin-right: auto; text-align: center; margin-top: 5px; margin-bottom: 5px; " id="press-1971162407">

AQUATIM S.A. împreună cu Asocierea S.C. Tractebel Engineering S.A. – S.C. Luca Way S.R.L. – ACCIONA Ingeniería S.A. – S.C. RomCapital Invest S.A. au organizat în data de 22 iulie seminarul pentru prezentarea Documentațiilor de Atribuire pentru Proiectul Regional de Infrastructură de Apă și Apă Uzată din județul Timiș, în perioada 2014 – 2020, proiect cofinanțat din Fondul de Coeziune, prin Programul Operațional Infrastructură Mare.

„Este un pas important făcut de operatorul regional din Timișoara în procesul de implementare a celui mai mare proiect de infrastructură locală, după semnarea în data de 18 martie 2018 a Contractului de Finanțare din cadrul POIM. În cadrul acestei etape de investiții finanțată prin POIM, AQUATIM SA va continua procesul de dezvoltare și modernizare a infrastructurii de apă și apă uzată în aria sa de operare, pentru a asigura accesul populației județului la servicii de apă și canalizare în conformitate cu normele europene privind calitatea acestor servicii”, a transmis directorul general a Aquatim, Ilie Vlaicu.

În valoare de 180 de milioane de euro, Proiectul Regional de Infrastructură de Apă și Apă Uzată din județul Timiș, în perioada 2014-2020 cuprinde 81 localități din 45 UAT-uri de pe raza județului Timiș.

Implementarea proiectului va conduce la creșterea accesului la serviciul public de alimentare cu apă de calitate, controlată microbiologic și în condiții de siguranță și protecție a sănătății și creșterea nivelului colectării și epurării apelor uzate, respectiv îmbunătățirea calității efluenților în aria de operare a AQUATIM SA.

Principalii indicatori ai proiectului sunt următorii:

Rețele noi de distribuție apă potabilă, inclusiv conducte de transport – 322 km

Reabilitare rețele de distribuție apă potabilă, inclusiv conducte de transport – 134 km

Aducțiune nouă – 15 km

Reabilitare aducțiune – 12 km

Rețele noi de canalizare – 287 km

Reabilitare rețele de canalizare – 38 km

Colectoare principale/Conducte de refulare noi – 87 km

Rezervoare de înmagazinare noi – 46 buc

Rezervoare de înmagazinare reabilitate – 4 buc

Stații noi de tratare a apei potabile – 13 buc

Stații reabilitate de tratare a apei potabile – 9 buc

Stații de epurare a apelor uzate care deservesc aglomerări sub 10.000 locuitori-echivalenți – 6 buc

Linie de valorificare energetică a nămolului – 1 buc

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.