Concert Vița de Vie și multe alte evenimente și spectacole, de Ziua...

Concert Vița de Vie și multe alte evenimente și spectacole, de Ziua Județului Timiș

0
DISTRIBUIȚI

Ziua Județului Timiș va fi marcată anul acesta în zece locații prin nu mai puțin de 42 de acțiuni cultural-artistice și de divertisment. Consiliul Județean a pregătit un program de patru zile.

Ziua Județului, 28 iulie, va fi marcată în acest an printr-o serie de evenimente ce se vor întinde pe durata a patru zile. Astfel, între 25 și 28 iulie, Consiliul Județean a pregătit timișenilor acțiuni artistice, culturale și de divertisment pentru toate vârstele. Acestea sunt gândite și puse în scenă prin intermediul instituțiilor culturale subordonate CJ Timiș.

Cele 42 de acțiuni se vor desfășura în zece locații, precum muzee, Piața Unirii, străzile din Cetate sau centre culturale. Primele evenimente dedicate Zilei Județului vor avea loc încă de duminică, 25 iulie. Mai exact, vor fi oferite spectacole pentru copii, ateliere de gastronomie, meșteșuguri, stand de tururi virtuale, ateliere de muzică, dans și actorie pentru cei mai mici dintre noi. Tot duminică, în Piața Unirii, vor concerta și cei de la Phaser și Vița de Vie.

Acțiunile vor continua până în 28 iulie, inclusiv, când va avea loc, de exemplu, un plen județean cu copii, cât și o ședință festivă a Consiliului,  pe tema semnificației istorice a zilei.

„Am pregătit zeci de evenimente pe toate gusturile și pentru toate vârstele. Am avut grijă, de asemenea, să organizăm acțiunile respectând restricțiile în vigoare, având în vedere că ne aflăm încă într-un context epidemiologic fragil. Istoria, prezentul și viitorul județului nostru merită onorate și credem că vom avea parte de zile frumoase, pline de energie pozitivă, care să ne scoată din cotidianul rigid cu care suntem obișnuiți”, a precizat președintele CJ Timiș, Alin Nica.

Ziua Județului este marcată în fiecare an în 28 iulie, începând cu 2016, pentru a marca instaurarea administrației românești în județul Timiș-Torontal, în 28 iulie 1919.

Programul este următorul:

Duminică, 25 iulie

11:00-12:00

Locație: Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin”, Bd. Regele Carol I nr. 3

Organizator: Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin”

Eveniment: Spectacol de teatru

10:00-17:00

Locație: Muzeul Satului Bănățean, Str. Avram Imbroane nr. 31

Organizator: Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului în Timiș​

Eveniment: Ateliere de gastronomie, meșteșuguri, stand de tururi virtuale, producători locali

12:00

Locație: Muzeul Satului Bănățean, Str. Avram Imbroane nr. 31, sala de expoziție temporară din cadrul Muzeului Satului Bănățean

Organizator: Muzeul Satului Bănățean

Eveniment: Vernisaj – Comori sălăjene – expoziție de port

16:00-18:00

Locație: Muzeul Satului Bănățean, Str. Avram Imbroane nr. 31

Organizator: Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin”

Eveniment: Ateliere pentru copii – muzică, dans, actorie

18:00-19:00

Locație: Muzeul Satului Bănățean, Str. Avram Imbroane nr. 31

Organizator: Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin”

Eveniment: Spectacol de teatru

10:00-17:30

Locație: Piața Unirii, scena din fața Muzeului Național de Artă

Organizator: Instituțiile subordonate CJT

Eveniment: Pe ecranul de pe scenă se proiectează clipuri video cu evenimentele organizate de către instituțiile subordonate Consiliului Județean

18:00-20:00

Locație: Piața Unirii, pe strada Mercy

Organizator: Biblioteca Județeană Timiș „Sorin Titel”

Eveniment: Texte vivante – statui care recită

21:00-23.00

Locație: Piața Unirii, pe scena din fața Muzeului Național de Artă

Organizator: Muzeul Național al Banatului

Eveniment: Concerte cu Phaser și Vița de Vie Unplugged

Luni, 26 iulie

10:00-18:00

Locație: Centrul Multifuncțional Bastion

Organizator: Centrul Multifuncțional Bastion + Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului în Timiș​

Eveniment: Expoziție imagini vechi din Timișoara și Timiș + tururi virtuale în județ

12:00

Locație: Muzeul Satului Bănățean, Str. Avram Imbroane nr. 31, Sala de expoziție temporară Casa Națională din cadrul Muzeului Satului Bănățean

Organizator: Muzeul Satului Bănățean

Eveniment: Expoziție foto de arhitectură bănățeană

10:00-20:00

Locație: Piața Unirii, pe scena din fața Muzeului Național de Artă

Organizator: Instituțiile subordonate CJT

Eveniment: Pe ecranul de pe scenă se proiectează clipuri video cu evenimentele organizate de către instituțiile subordonate Consiliului Județean

18:00

Locație: Piața Unirii

Organizator: Muzeul Național de Artă Timișoara

Eveniment: Vernisaj al expoziției „European Heritage in the Collection Matica Srpska, Novisad”, în prezența Ministrului Culturii din Serbia

20:00

Locație: Pe scena din fața Muzeului Național de Artă

Organizator: Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin”

Eveniment: Spectacol de teatru

21:00-23:00

Locație: Pe scena din fața Muzeului Național de Artă

Organizator: Muzeul Național al Banatului

Eveniment: Concerte  (Beck Corlan, Adrian Naidin Band)

Marți, 27 iulie

10:00-18:00

Locație: Centrul Multifuncțional Bastion

Organizator: Centrul Multifuncțional Bastion și Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului în Timiș​

Eveniment: Expoziție imagini vechi din Timișoara și Timiș + tururi virtuale în județ

10:00

Locație: Timișoara

Organizator: Biblioteca Județeană Timiș „Sorin Titel”

Eveniment: trei tururi de roman prin Timișoara – înscrierile se fac pe e-mail la adresa: contact@bjtimis.ro

12:00

Locație: Sala de conferințe din cadrul Muzeului Satului Bănățean, Str.


Avram Imbroane nr. 31

Organizator: Muzeul Satului Bănățean

Eveniment: Expoziție foto Revoluția Română din Decembrie 1989

10:00 – 20:00

Locație: Piața Unirii, pe scena din fața Muzeului Național de Artă

Organizator: Instituțiile subordonate CJT

Eveniment: Pe ecranul de pe scenă se proiectează clipuri video cu evenimentele organizate de către instituțiile subordonate Consiliului Județean

10:00 – 18.00

Locație: Muzeul Național de Artă Timișoara

Organizator: Muzeul Național de Artă Timișoara

Eveniment: „Simbioză/Pictura românească modernă și post-modernă”, tururi ghidate gratuite pentru 5 grupuri de 20 de persoane. Înscrierea se face prin rezervare telefonică sau pe social media. Categorii vizate: copii, persoane cu dizabilități, pensionari.

18:30-20:00

Locație: Muzeul Național de Artă Timișoara, Piața Unirii nr.1

Organizator: Muzeul Național de Artă Timișoara

Eveniment: Lansare carte „Domiciliu Forțat” (70 de ani de la deportarea în Bărăgan a familiilor din satul Pustiniș, jud. Timiș), roman. Prezintă scriitorii Viorel Marineasa și Daniel Vighi, Asociația Ariergarda + proiecție film „Întoarcerea acasă” de Iosif Costinaș.

19:30

Locație: Muzeul Național de Artă Timișoara – curtea Mercy

Organizator: Muzeul Național de Artă Timișoara

Eveniment: „mnArTimiș – Joc de imaginație” expoziție-concurs cu premiere și vernisaj pentru concursul de artă dedicat tinerilor și adolescenților

20:00

Locație: Pe scena din fața Muzeului Național de Artă

Organizator: Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin”

Eveniment: Spectacol de teatru

21:00

Locație: Piața Unirii, pe scena din fața Muzeului Național de Artă

Organizator: Muzeul Național al Banatului

Eveniment: Spectacol de teatru

21:30

Locație: Muzeul Național de Artă Timișoara – curtea Mercy

Organizator:  Muzeul Național de Artă Timișoara

Eveniment: Concert elektro/world music-#La givan’cu codru# împreună cu: Lucian Nagy – kaval bulgar/turkish ney/saxofon/flaut, Marsel Poaty-Souamy – pian/synth, Mircea Ardeleanu Jr. – țambal/percuții/bass – filmarea se redă și pe scena din fața Muzeului Național de Artă

Miercuri, 28 iulie

10:00-18:00

Locație: Centrul Multifuncțional Bastion

Organizator: Centrul Multifuncțional Bastion + Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului în Timiș​

Eveniment: Expoziție imagini vechi din Timișoara și Timiș + tururi virtuale în județ

10:00-18:00

Locație: Muzeul Național al Banatului

Organizator: Muzeul Național al Banatului

Eveniment: Ziua porților deschise – tururi ghidate în expoziții, Spații Fluente, Muzeul Popas

10:00

Locație: Piața Unirii, pe scena din fața Muzeului Național de Artă

Organizator: Instituțiile subordonate CJT

Eveniment: Pe ecranul de pe scenă se proiectează clipuri video cu evenimentele organizate de către instituțiile subordonate Consiliului Județean

10:00-23:00

Locație: Piața Unirii – stand lângă scenă

Organizator: Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului în Timiș​

Eveniment: Turul virtual al județului Timiș

10:00-16:00

Locație: Centrul de Cultură și Artă al județului Timiș, str. Emanoil Ungureanu nr.1

Organizator: Centrul de Cultură și Artă al județului Timiș

Eveniment: Ziua porților deschise – Expoziție de pictură și sculptură

12:00

Locație: Muzeul Satului Bănățean, str. Avram Imbroane nr. 31

Organizator: Muzeul Satului Bănățean

Eveniment: Expoziție de port, ceramică și podoabe din colecțiile din cadrul Muzeului Satului Bănățean

17:00-20:00

Locație: Centrul de Cultură și Artă al județului Timiș

Organizator: Centrul de Cultură și Artă al județului Timiș

Eveniment: Atelier de creație neconvențională

18:00

Locație: Centrul de Cultură și Artă al județului Timiș, str. Emanoil Ungureanu nr. 1

Organizator: Centrul de Cultură și Artă al județului Timiș

Eveniment: Minirecital de vioară și pian

20:00

Locație: Centrul de Cultură și Artă al județului Timiș, str. Emanoil Ungureanu nr.1

Organizator: Asociația Culturală Artefactum/Centrul de Cultură și Artă al județului Timiș

Eveniment: Teatru – #dosztoievskij b@r reopening

10:00-13:00

Locație: Consiliul Județean Timiș, B-dul Revoluției din 1989 nr.17

Organizator: Consiliul Județean Timiș

Eveniment: Ziua porților deschise – eveniment destinat copiilor și tinerilor, două tururi

11:00-12:00

Locație: Sala multifuncțională

Organizator: Consiliul Județean Timiș

Eveniment: Plen județean cu copii

17:30

Locație: Pe spațiul verde din centrul Pieței Unirii

Organizator: Biblioteca Județeană Timiș „Sorin Titel”

Eveniment: Expoziție de presă și înscrisuri vechi

20:00

Locație: Piața Unirii, pe scena din fața Muzeului Național de Artă

Organizator: Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin”

Eveniment: Spectacol de teatru

21:00

Locație: Pe scena din fața Muzeului Național de Artă

Organizator: Muzeul Național al Banatului

Eveniment: Concert cu The Other You și The Mono Jacks

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.