Destinații locale pe toate gusturile, prezentate la Ziua Turismului Arădean FOTO

Destinații locale pe toate gusturile, prezentate la Ziua Turismului Arădean FOTO

0
DISTRIBUIȚI
<


div class="press-in-article" style="margin-left: auto; margin-right: auto; text-align: center; margin-top: 5px; margin-bottom: 5px; " id="press-1527924173">

Cea de-a treia ediție a Zilei Turismului Arădean a fost organizată recent la Arad, pentru a prezenta oferta turistică a județului, cu cele mai importante vestigii cultural-istorice și ecumenice, gastronomie locală, turism balnear sau eco-turism, multe insuficient promovate.

Destinații turistice surprinzătoare, dar puțin cunoscute

Aradul, orașul considerat poarta României către vestul Europei, dar și județul, au o seamă de destinații turistice de o surprinzătoare varietate, dar prea puțin cunoscute. Orașul de pe Mureș, cu clădiri reprezentative pentru perioada belle-époque, peisajele din zona montană a județului, stațiunile balneare, monumentele de arhitectură și vestigiile istorice, valoroasele lăcașe de cult, sunt doar câteva exemple din bogatul patrimoniu arădean, care merită cunoscut și vizitat.

Nu în ultimul rând, gastronomia e la loc de cinste, cu preparate din bucătăria central-europenă dar și cu produse locale specifice, cum ar fi „pita” de Pecica, salamul de Nădlac sau vinurile de Miniș, toate cu recunoaștere internațională, cărora li se adaugă sărbători și festivaluri cu specific local.

Rezervații naturale și un castel regal

Parcul Natural Lunca Mureșului a lansat recent un proiect de 12,5 milioane de lei, finanțat de Uniunea Europeană și de la bugetul de stat, care se derulează până la sfârșitul anului 2023 și prevede, printre altele, o reinventariere a speciilor și habitatelor de interes comunitar și național, diverse studii și o mai bună promovare a acestei arii protejate, în special lunca Mureșului inferior, rezervațiile naturale Prundul Mare, pădurea și Insula Mare Cenad, insulele Igriș și situl de importanță comunitară de la Nădlac, din Lunca Mureșului Inferior.

A fost promovat, de asemenea, și cel mai atractiv obiectiv turistic al județului, Castelul Regal din Săvârșin, cu parcul dendrologic și Satul Regal, unde se află Muzeul Automobilului și atelierul auto al Regelui Mihai, precum și un magazin de suveniruri.

Circuite pentru toate gusturile

Centrul de Informare și Promovare Turistică al Județului Arad propune trei circuite culturale, pentru toate gusturile. Primul, intitulat „Pe urmele istoriei arădene”, include un circuit al cetăților, siturilor arheologice și ansamblurilor arhitecturale din județ, „Descoperă pacea sufletească” este un circuit cultural, spiritual și ecumenic iar „Drumul vinului” este o incursiune în podgoria Aradului, cu vizitarea celor mai importante crame.

Totodată, sunt organizate și tururi ghidate gratuite în Arad, cu prezentarea valorosului patrimoniu arhitectural și istoric al orașului și au fost lansate șase circuite ale turismului de o zi în județ, printre care Valea Mureșului, până la Petriș, cu vizitarea celor mai importante obiective turistice, un traseu spre Hălmagiu, unde pot fi vizitate vechi și valoroase lăcașe de cult, și un altul spre Șiria, prin localitățile din podgoria Aradului, care include plaja de la Ghioroc, muzee, case memoriale și cetatea Șiriei. Pe timpul verii, o parte din angajații Centrului de Informare și Promovare Turistică al Județului Arad își va desfășura activitatea pe plaja din Ghioroc, supranumită „litoralul vestului”, pentru organizarea unor tuturi ghidate în podgorie dar și pentru promovarea turismului local și a unor evenimente care au loc în județ, deoarece acesta este locul în care, în sezonul estival, se perindă mii de vizitatori din Arad și nu numai.

Patrimoniu și tradiții populare

Complexul Muzeal Arad a pus în evidență patrimoniul cultural și istoric al Aradului, a prezentat expozițiile din municipiu, cele din județ  aflate în localitățile Lipova, Șiria, Săvârșin, Zăbrani și Ghioroc și cele mai recente lucrări științifice, albume și filme documentare etnografice, premiate la nivel național, care au fost dăruite vizitatorilor târgului. Mai multe comune din județ au prezentat, la rândul lor, atracțiile locale.

Meșterii populari și producătorii locali au avut prilejul de a prezenta ocupații tradiționale păstrate până astăzi și diverse  produse artizanale, au fost organizate ateliere și expoziții cu vânzare care de care mai atractive, dar și o expoziție despre repere ale identității arădene.

Surse foto: specialarad.ro, wikipedia.org, floteauto.ro, travelminit.ro, revino.ro, Complexul Muzeal Arad

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.