Doar două cazuri noi de infectare cu coronavirus raportate în Timiș în...

Doar două cazuri noi de infectare cu coronavirus raportate în Timiș în ultimele 24 de ore, din peste 1.700 de teste

0
DISTRIBUIȚI

Prefectura Timiș a anunțat că, în ultimele 24 de ore, în județ au fost confirmate două cazuri noi de infectare cu virusul SARS-CoV2, care provoacă boala COVID-19, din 1.705 teste efectuate (din care 821 teste rapide). Cazurile noi sunt din Timișoara.

Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori, a rămas neschimbat față de ziua precendentă atât în Timiș cât și în Timișoara, la 0,04, respectiv 0,10.


În acest moment în județ nu sunt localități cu rata de infectare peste 1,5 sau peste 3/1.000 locuitori.

De la debutul campaniei de vaccinare și până în prezent, la nivelul județului Timiș s-au administrat 400.875 doze vaccin împotriva virusului SARS-CoV2. Numărul persoanelor vaccinate complet împotriva COVID-19, de la debutul campaniei și până în prezent, în centrele de vaccinare din județul Timiș este de 207.029. Unui număr de 7.775 persoane li s-a administrat până acum doar prima doză de vaccin împotriva COVID-19. Din totalul dozelor administrate până în prezent, s-a înregistrat un procent de 0,03% reacții post-vaccinale, de intensitate scazută spre moderată (152 reacții în total).

În această dimineață, în spitalele din județ erau internate 43 de persoane diagnosticate cu COVID 19, însă din fericire niciuna la Terapie Intensivă. În ultimele 24 de ore nu a fost raportat niciun deces survenit în urma complicațiilor provocate de coronavirus, ceea ce înseamnă că bilanțul pe Timiș rămâne la 1.294 de morți, de la începutul pandemiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.