Două incendii provocate de trăsnete, în Timiș, în timpul furtunii de noaptea...

Două incendii provocate de trăsnete, în Timiș, în timpul furtunii de noaptea trecută

0
DISTRIBUIȚI

Codul portocaliu de fenomene meteo periculoase le-a dat bătăi de cap azi noapte unor timișeni, însă pompierii de la ISU au intervenit de urgență.

Aceștia au fost chemați, în jurul orei 23:29, pentru lichidarea unui incendiu ce a izbucnit la o locuință lovită de trăsnet, în satul Beregsău Mare. 12 pompieri au intervenit de urgență cu două autospeciale de stingere, o autoscară de lucru la înălțime și un echipaj SMURD.


Din fericire, nu au existat victime, doar pagube materiale, incendiul afectând acoperișul, podul și camerele de la etajul 1 al locuinței.

În timp ce se deplasa către incendiu, echipajul de pompieri a fost nevoit să intervină pentru degajarea a doi copaci doborâți de vânt pe partea carosabilă, pe drumul național 59A, între localitățile Săcălaz și Beregsău Mare.

De asemenea, în jurul orei 00:40, un alt incendiu provocat de un trăsnet a avut loc în Timișoara, pe strada Steaua.

Incendiul s-a manifestat pe o suprafață de aproximativ 30 mp la nivelul acoperișului unui bloc de locuințe cu două etaje. 25 de pompieri cu patru autospeciale de stingere, două autoscări de lucru la înălțime și un echipaj SMURD au intervenit de urgență. Datorită intervenției rapide a pompierilor, incendiul nu s-a extins și la locuințe, fiind localizat la nivelul acoperișului.

Din imobil s-au evacuat 16 persoane care, din fericire, nu au necesitat îngrijiri medicale.

„Pe tot parcursul nopții, pompierii militari timișeni au fost în alertă pregătiți să intervină în orice situație de urgență”, au transmis reprezentanții ISU Timiș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.