Două intersecții importante de pe drumuri intens circulate în apropiere de Timișoara,...

Două intersecții importante de pe drumuri intens circulate în apropiere de Timișoara, reamenajate de consiliul județean

0
DISTRIBUIȚI

Una dintre cele mai intens circulate intersecții din Dudeștii Noi, între DJ 692A și DC 46, va fi reamenajată de Consiliul Județean Timiș, prin crearea unei girații pentru creșterea confortului șoferilor. De asemenea, soluția tehnică, de girație, va fi implementată și în cazul intersecției DJ 591C cu DN 59A din Săcălaz.

Consiliul Județean a aprobat în ultima ședință indicatorii tehnico-economici aferenți noilor girații rezultați din studiile de fezabilitate, urmând ca în perioada imediat următoare să se achiziționeze serviciile de proiectare și execuție.

Lucrările sunt efectuate în contextul în care CJ Timiș are în curs de asfaltare o nouă porțiune a mini-centurii Timișoarei, formată din drumuri județene, legătură între Săcălaz și Dudeștii Noi, instituția preluând în acest sens un drum comunal care era la nivel de pământ înainte de modernizare.

Reamenajarea intersecțiilor este necesară pentru maximizarea efectelor pozitive ale noii legături rutiere între cele două comune.

„Am considerat că este absolut normal ca odată cu noua legătură dintre Săcălaz și Dudeștii Noi să refacem și cele două intersecții intens circulate, pentru creșterea capacității lor și asigurarea unui grad sporit de siguranță.


Creăm astfel legături viabile pentru locuitorii comunelor periurbane, dar și între drumuri naționale importante. Vom continua să acordăm o atenție sporită drumurilor județene, fie că vorbim de rețeaua din jurul Timișoarei sau de zone ale județului mai îndepărtate, a căror dezvoltare depinde de conexiunile cu centrele urbane”, a declarat președintele CJ, Alin Nica.

Investiția pentru intersecția din Dudeștii Noi este estimată la peste 2,68 milioane lei, iar pentru cea de la Săcălaz la aproape 3,1 milioane lei, sumele incluzând TVA.

Foto: Arhivă

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.