Expoziție inedită, cu obiecte din colecții particulare, adunate din toată lumea FOTO

Expoziție inedită, cu obiecte din colecții particulare, adunate din toată lumea FOTO

0
DISTRIBUIȚI
<


div class="press-in-article" style="margin-left: auto; margin-right: auto; text-align: center; margin-top: 5px; margin-bottom: 5px; " id="press-1323270298">

„Forme și culori în lumea moluștelor”, cu exponate alese din colecțiile particulare deosebite ale profesorilor arădeni Călin Istrate și Simona Opriș-Dinea, este expoziția temporară deschisă la secția de științe ale naturii a Complexului Muzeal Arad.

Realizatorul expoziției, muzeograful dr. Camelia Patko, prezintă colecțiile expuse, care cuprind cochilii de melci și valve de scoici de pe teritoriul județului Arad, al României, dar și din țări îndepărate. În expoziție pot fi admirate peste 170 de specii de moluște – animale nevertebrate cu corpul moale și nesegmentat, cu simetrie bilaterală, cum ar fi melcul de livadă, limaxul, scoica de lac, sepia, nautilul sau caracatița – dar și diverse obiecte realizate din cochilii de gasteropode și valve de lamelibranhiate. Cea mai mare parte a exponatelor sunt animale marine, dar și specii dulcicole și terestre.

O parte dintre moluște au corpul protejat de structuri calcaroase care formează diferite tipuri de cochilii protectoare, care au atras atenția omului din cele mai vechi tipruri. Cochiliile au fost folosite ca obiecte de podoabă, de cult sau de ornament, unele au fost recipiente pentru activitățile gospodărești ori au fost folosite ca monede de schimb. În secolul al XVII-lea, colecționarea cochiliilor și scoicilor devenise un apanaj al aristocrației.  Diversitatea, dimensiunile și ornamentele acestora au devenit obiect de studiu al unei științe numite concologie, astăzi o parte a zoologiei care se ocupă cu studiul melcilor, scoicilor și cefalopodelor.

Expoziția va fi deschisă până la sfârșitul anului, iar programul de vizitare este de marți până duminică, între orele 9:00 și 17:00.

Foto: Nelu Scripciuc

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.