A fost finalizată licitația care va aduce 44 de autobuze electrice pe...

A fost finalizată licitația care va aduce 44 de autobuze electrice pe străzile din Timișoara

1
DISTRIBUIȚI

În sfârșit, licitația organizată de Ministerul Dezvoltării pentru achiziționarea de autobuze electrice destinate transportului în comun din Timișoara s-a încheiat cu succes.


Câștigătoare a fost declarată firma Karsan din Turcia, care a reușit să-și devanseze cele patru competitoare prezente în licitație.

Este vorba despre Solaris Bus & Coach (Polonia), New Kopel Car Import-Shlomo Motors (Israel), Golden Dragon Bus-Xiamen Golden Dragon Bus (China) și Bozankaya Otomotiv-Sileo (Turcia).

Valoarea contractului este de 136,4 milioane de lei (aproximativ 27,7 milioane euro).

Firma Karsan va asigura, de asemenea, stațiile de încărcare necesare pentru cele 44 de autobuze și servicii de mentenanță pentru o perioadă de șase ani.

Fostul primar nu a ratat ocazia să reamintească faptul că investiția a fost demarată în mandatul său.

„«Greaua moștenire» vine – iată, le-a sosit sorocul și lor – și cu cele 44 autobuze electrice pe care le-am promis acum trei ani!”, a scris Nicolae Robu pe pagina sa de Facebook.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.