Fragmente din istoria de 170 de ani a Jandarmeriei Române, în expoziție...

Fragmente din istoria de 170 de ani a Jandarmeriei Române, în expoziție la Timișoara

0
DISTRIBUIȚI

Expoziția itinerantă „Jandarmeria Română 1850-2020”, realizată de Muzeul Național de Istorie a României în colaborare cu Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, Complexul Național Muzeal ASTRA din Sibiu, Asociația RoMilitaria  și muzee județene  și prezentată până acum la București, Oradea, Arad și Buzău, a ajuns și la Timișoara și va fi vernisată la Bastionul Theresia miercuri, 7 iulie, la ora 17,00.

Expoziția a fost organizată cu prilejul împlinirii a 170 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române și dorește să aducă în atenția publicului istoria acestei instituții și rolul pe care l-a jucat în istoria modernă a României.


Instituția a fost înființată de domnitorul Moldovei, Grigore Alexandru Ghica, care a semnat, în 3 aprilie 1850, hotărârea Divanului Obștesc „Legiuirea pentru reformarea Corpului slujitorilor în jandarmi”, care avea menirea de a garanta siguranța cetățeanului și de a-i apăra drepturile și libertățile fundamentale.

În cadrul expoziției, care are o tematică militară, sunt prezentate numeroase piese de patrimoniu, obiecte cu valoare istorică, distincții militare, brevete, documente, fotografii, periodice de profil, piese din echipamentul jandarmilor și replici de uniforme, precum și informații din istoria jandarmeriei timișene.

Expoziția va fi deschisă până în data de 29 august, de marți până duminică, între orele 10,00 și 18,00. Accesul elevilor, studenților și pensionarilor este gratuit iar pentru ceilalți vizitatori, prețul biletului este de 15 lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.