Ludovic Orban despre scandalul din PNL Timiș: „Acolo sunt epurări de tip...

Ludovic Orban despre scandalul din PNL Timiș: „Acolo sunt epurări de tip stalinist”

0
DISTRIBUIȚI

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a afirmat joi că este „absolut revoltător” ceea ce se întâmplă la organizația PNL Timiș, susținând că „acolo sunt epurări de tip stalinist”, potrivit Agerpres.

„Este absolut revoltător ce se întâmplă acolo. Acolo sunt epurări de tip stalinist. Au fost suspendaţi din funcţie aproape 20 de membri ai PNL, membri importanţi, membri care au participat la toate campaniile, membri care au contribuit la toate rezultatele bune care au fost obţinute la nivelul judeţului Timiş.


Acolo se aplică «cine nu este cu mine trebuie să fie dat afară şi nu mai are voie să participe la procedurile de vot» (…). În judeţul Timiş s-a brevetat că preşedintele interimar de la judeţ este şi preşedinte interimar la municipiu. El a convocat conferinţa municipală din 3 iulie şi tot el a vrut să o anuleze”, a afimat Ludovic Orban.

Liderul liberal a mai spus: „Gândiţi-vă ce s-ar întâmpla dacă se convoacă congresul şi mie nu-mi convine care e raportul de forţe şi eu anulez convocarea şi îi trimit acasă pe colegii mei. Aşa ceva nu este posibil, nu este acceptabil. S-au formulat contestaţii la Curtea de Onoare şi Arbitraj care, din păcate, nu sunt soluţionate cu celeritate aşa cum ar trebui să fie soluţionate”.

Ludovic Orban a făcut aceste declarații, joi, când a participat la ceremonia organizată cu ocaziei Zilei Imnului Național, în Piața Tricolorului din Capitală.

Vă reamintim că sâmbătă au din nou loc alegeri la PNL Timișoara, după scandalul de la prima „tentativă”, iar ieri conducerea județeană a „reșapat” filiala Lugoj, unde primar este liberalul Claudiu Buciu, aflat de mai mult timp în conflict cu Alin Nica.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.