„Lumea e cămașa mea de forță”, volumul de poezie al timișoreanului Goran...

„Lumea e cămașa mea de forță”, volumul de poezie al timișoreanului Goran Mrakic, nominalizat pentru premiile Agenția de Carte

0
DISTRIBUIȚI

Volumul de poezie al scriitorului bănățean Goran Mrakic, „Lumea e cămașa mea de forță”, a fost nominalizat la premiile acordate de Agenția De Carte, iar voturile cititorilor se pot exprima aici.

„Lumea e cămașa mea de forță” (editura Brumar, 2020) e prima carte de poeme în proză a lui Goran Mrakić. Structurat pe cinci capitole („Un cer cu demisol”, „Băieții de la chioșc”, „Instrucțiuni de nesupunere”, „Zgomotul negru” și „În spatele cagulei”) volumul tratează teme locale și universale, dar și sociale, politice, estetice și cultural-identitare. Și de această dată Timișoara se erijează în personajul principal care trimite spre lume, sau poate chiar mai departe, propriile emoții și vibrații.


Scriitorul bănățean Goran Mrakic a publicat până acum două volume de versuri, trei cărți de aforisme satirice și două volume de proză scurtă, „Punk requiem” și „Povestiri din garaj”. Lansarea volumuli a avut loc la sfârșitul anului trecut la Under The Bridge, în cadrul căreia au vorbit profesorul de limba italiană de la UVT Daniele Pantaleoni, criticul de muzică rock Mimo Obradov și autorul.

„De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului”, au transmis realizatorii acestui clasament.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.