Mai bine de două săptămâni fără niciun deces legat de COVID-19 raportat...

Mai bine de două săptămâni fără niciun deces legat de COVID-19 raportat în Timiș

0
DISTRIBUIȚI

Prefectura Timiș a anunțat că, în ultimele 24 de ore, în județ au fost confirmate patru cazuri noi de infectare cu virusul SARS-CoV2, care provoacă boala COVID-19, din 1.231 teste efectuate (din care 453 teste rapide). Toate cazurile noi sunt din Timișoara.

Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori, este în Timiș de 0,04, în timp ce în Timișoara este de 0,06, aceste cifre rămânând neschimbate pentru a șasea zi consecutivă.


În acest moment în județ nu sunt localități cu rata de infectare peste 1,5 sau peste 3/1.000 locuitori.

De la debutul campaniei de vaccinare și până în prezent, la nivelul județului Timiș s-au administrat 396.196 doze vaccin împotriva virusului SARS-CoV2. Numărul persoanelor vaccinate complet împotriva COVID-19, de la debutul campaniei și până în prezent, în centrele de vaccinare din județul Timiș este de 203.691. Unui număr de 8.065 persoane li s-a administrat până acum doar prima doză de vaccin împotriva COVID-19. Din totalul dozelor administrate până în prezent, s-a înregistrat un procent de 0,03% reacții post-vaccinale, de intensitate scazută spre moderată (151 reacții în total).

În această dimineață, în spitalele din județ erau internate 38 de persoane diagnosticate cu COVID 19, însă din fericire niciuna la Terapie Intensivă. În ultimele 24 de ore nu a fost raportat niciun deces survenit în urma complicațiilor provocate de coronavirus, ceea ce înseamnă că bilanțul pe Timiș rămâne la 1.293 de morți, de la începutul pandemiei. În Timiș nu a mai fost raportat niciun deces legat de coronavirus în ultimele 16 zile, iar la nivel național, în ultimele 24 de ore, a fost înregistrat un singur deces survenit în urma complicațiilor provocate de COVID-19.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.