Mai mulți cetățeni străini, prinși în timp ce încercau să treacă ilegal...

Mai mulți cetățeni străini, prinși în timp ce încercau să treacă ilegal frontiera de vest, pe jos sau ascunși în mașini de marfă

0
DISTRIBUIȚI

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectoarelor Poliției de Frontieră Borș și Nădlac au descoperit cincisprezece cetățeni afro-asiatici care încercau să treacă ilegal frontiera pe jos sau ascunși în automarfare.

„La data de 16 iulie 2021, în jurul orei 08.15, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac, judeţul Arad, au depistat la aproximativ 50 de metri față de linia de frontieră, două persoane care nu-și justificau prezența în zonă. Acestea au fost conduse la sediul sectorului pentru cercetări, iar în urma verificărilor s-a stabilit faptul că sunt cetățeni din Algeria și Tunisia, având vârsta de 24, respectiv 36 de ani şi încercau să treacă ilegal frontiera in Ungaria.


La aceeași dată, dar la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, polițiștii de frontieră au depistat ascunşi în două automarfare încărcate cu diverse bunuri, conduse de un cetățean român și un bulgar, patru tineri din Afganistan, cu vârste cuprinse între 15 si 17 ani”, a transmis Poliția de Frontieră într-un comunicat.

Și polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Borș, judeţul Bihor, au depistat în apropierea Punctului de Trecere a Frontierei Borș, cinci cetățeni afgani, cu vârste cuprinse între 17 și 27 de ani, care încercau să treacă ilegal graniţa în Ungaria, pe jos, fără să efectueze controlul de frontieră. Alte patru persoane, cetăţeni din Afganistan și Turcia cu vârste cuprinse între 15 și 33 de ani, au fost depistate de polițiștii de frontieră de la Punctul de Trecere a Frontierei Borș II, ascunse într-un automarfar condus de un cetăţean român, care transporta anvelope în Polonia.

În toate cazurile, cetăţenii străini erau solicitanţi de azil în ţara noastră şi intenţionau să ajungă ilegal în state din vestul Europei. Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.