Niciun pacient COVID-19 la Terapie Intensivă în Timiș, după mai bine de...

Niciun pacient COVID-19 la Terapie Intensivă în Timiș, după mai bine de un an. Niciun caz nou de infectare raportat în ultimele 24 de ore

0
DISTRIBUIȚI

Prefectura Timiș a anunțat că, în ultimele 24 de ore, în județ nu a fost confirmat niciun caz nou de infectare cu virusul SARS-CoV2, care provoacă boala COVID-19, din 748 de teste efectuate (din care 314 teste rapide).

Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori, este în Timiș de 0,04 (față de 0,03 ieri), în timp ce în Timișoara a ajuns la 0,06 (față de 0,05 ieri).


În acest moment în județ nu sunt localități cu rata de infectare peste 1,5 sau peste 3/1.000 locuitori.

De la debutul campaniei de vaccinare și până în prezent, la nivelul județului Timiș s-au administrat 392.764 doze vaccin împotriva virusului SARS-CoV2. Numărul persoanelor vaccinate complet împotriva COVID-19, de la debutul campaniei și până în prezent, în centrele de vaccinare din județul Timiș este de 201.233. Unui număr de 8.383 persoane li s-a administrat doar prima doză de vaccin împotriva COVID-19. Din totalul dozelor administrate până în prezent, s-a înregistrat un procent de 0,03% reacții post-vaccinale, de intensitate scazută spre moderată (150 reacții în total).

În această dimineață, în spitalele din județ erau internate 31 de persoane diagnosticate cu COVID 19, iar la Terapie Intensivă nu mai este internat niciun pacient cu coronavirus, pentru prima oară de mai bine de un an. În ultimele 24 de ore nu a fost raportat niciun deces survenit în urma complicațiilor provocate de coronavirus, ceea ce înseamnă că bilanțul pe Timiș rămâne la 1.293 de morți, de la începutul pandemiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.