O nouă ediție a Festivalului Medieval al Castelului Huniade, la Timișoara. Vezi...

O nouă ediție a Festivalului Medieval al Castelului Huniade, la Timișoara. Vezi programul complet

0
DISTRIBUIȚI

Cea de-a III-a ediție a Festivalului Medieval al Castelului Huniade, care dorește să învie lumea cavalerilor și a domnițelor, a iscusiților meșteri, a tradițiilor, cântecelor și dansurilor la modă acum câteva secole, va avea loc în parcul din zona castelului Huniade, începând de vineri, 16 iulie, ora 18,00 și va dura trei zile, urmând să se încheie duminică la ora 15,00.

Pe durata celor trei zile ale festivalului, Muzeul Național al Banatului a întocmit un program de manifestări, la care sunt invitați spectatori de toate vârstele:

Vineri, 16 iulie

  • Ora 18:00 – Ridicarea taberelor grupurilor de reconstituire istorică participante:
  • Compania Dragonului
  • Deus Vult
  • Teutonii Transilvaniei
  • Vulturii din Țara Calatei
  • Compania Ursului Brun
  • SoimanArt
  • Magister Andreas de Pechetszeg
  • Asociația Losonczy István
  • Eyaletul de Timișoara
  • Hrafnabroethr
  • Straja Cetății Mediaș
  • Ora 20:00 – Parada în centrul Timișoarei: Cavaleri în armură, pe armăsari dichisiți cu podoabe și țesături scumpe; războinici nomazi din stepele Răsăritului, arcași și lancieri destoinici, pe cai mărunți și iuți; mercenari pedestri, cu halebarde și tunuri de mână, tocmiți de Ioan de Hunedoara din întreaga Europă Centrală; trimiși ai vestitului Ordin Templier; notarul voievodului Transilvaniei, împreună cu suita sa; războinici aleși, din diferite perioade ale Evului Mediu, de la varegii secolului al X-lea, până la soldații grei timurizi, vitejii maghiari ai Cetăților de Margine sau ostașii otomani. Traseul paradei este: Castelul Huniade – Piața Victoriei – Str. Alba Iulia – Piața Libertății – Str. Vasile Alecsandri – Piața Unirii – Str. Augustin Pacha – Str. Eugeniu de Savoya – Piața Țarcului și retur pe Str. Eugeniu de Savoya – Str. Vasile Alecsandri – Piața Libertății – Str. Alba Iulia – Piața Victoriei – Castelul Huniade
  • 20:45 – Recital muzical: Ana Creangă
  • 21:10 – Concert Truverii: „Peregrinatio”
  • 22:00 – „Ielele și Stelele” – Spectacol de jonglerii cu foc, susținut de Deep6 Project si Peregrinii

Sâmbătă, 17 iulie

  • 11:00 – Trezirea la viață a taberelor medievale: ateliere meșteșugărești și startul întrecerii bucătarilor
  • 12:00 – Fiare din Beci: Expoziție interactivă de spade și sabii autentice; Atelier de principii de scrimă
  • 14:00 – Primirea de către Comitele de Timiș, Ioan de Hunedoara, a oaspeților de seamă, care vor lua parte la nunta nobilului Sebastian, fiul lui Marc, și la turnirul ce va avea loc în cinstea mirilor
  • Incepe Turnirul, cu întrecerile oștenilor de rând:
  • 14:30 – Întrecerea oștenilor pedestri: lupte pedestre (reguli internaționale „TapFight” și „Sword and Shield”)
  • 16:00 – Cununia nobilului Sebastian, fiul lui Marc, familiar al comitelui, cu domnița Raisa din cetatea Șimleului.
  • 16:30 – Buhurt, „Bătălia – parodie”: războinicii pedestri în armură vor forma două armate care se vor lupta până când toți membrii uneia dintre ele au fost doborâți la pământ
  • 17:00 – Întrecerea călăreților – probe de îndemânare din goana calului: prinderea inelelor, vânătoarea de mistreț, tir cu arcul tradițional, jocuri ecvestre

Începe Turnirul Cavalerilor:

  • 18:00 – Prezentarea celor șase cavaleri și Hastiludium, proba de lance
  • 18:40 – Proba de luptă cu spada a cavalerilor
  • 19:10 – Răsplătirea Bucătarilor și a menestrelilor
  • 19:30 – Dansuri câmpenești și de curte, cu Truverii
  • 20:00 – „Nachtturnier”, Turnirul de Seară: cavalerii vor încerca să își doboare unul altuia ornamentele de pe coifuri
  • 20:30 – Incheierea Turnirului, cu parada cavalerilor și retragerea mirilor.

Pe parcursul întregului banchet, bucătarii cei mai de seamă din toate colțurile regatului vor servi mâncăruri alese, întrecându-se în măiestrie.


Cei mai pricepuți dintre ei vor fi răsplătiți a doua zi de către comitele Ioan. Buna dispoziție va fi întreținută de cântecele menestrelilor, farse și dansuri medievale, în pauzele dintre probele Turnirului.

  • 21:00 – Concert Peregrinii: „Imaginarium”
  • 22:00 – Amor Flammis – „Dragonian II: Epilogon” – spectacol de teatru pirotehnic pe muzica live

Duminica, 18 iulie

  • 11:00 – Antrenamentul echipei naționale de Historical Medieval Battle a României
  • 12:30 – Călătorie și supraviețuire în sălbăticie, în vremea varegilor, cu Hrafnabroethr
  • 13:00 – Prezentarea obiceiurilor de vânătoare în Evul Mediu, cu Cercul vânătoresc Sfantul Hubert
  • 13:30 – Timișoara – 1552: între regatul maghiar și eyaletul otoman, cu Eyalet-ul de Timișoara și Asociația Losonczy Istvan
  • 14:10 – Prezentare de istorie militară – Wagenburg: „noul fel de război” din secolul al XV-lea și cultura cetății de care cu artilerie – toate trupele de reconstituire a Evului Mediu Târziu
  • 15:00 – Salutul participanților și încheierea ediției 2021 a Festivalului Medieval al Castelului Huniade.

Accesul la festival se va face pe baza dovezii de vaccinare, pe baza unui rezultat negative PCR, nu mai vechi de 72 de ore sau a unui test antigen rapid, negative, nu mai vechi de 48 de ore, iar participarea este condiționată de respectarea măsurilor sanitare în vigoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.