Curtea de Apel Ploiești a respins, miercuri, apelul intentat de Matei Strugurel, primul român condamnat pentru zădărnicirea combaterii bolilor, astfel că decizia de condamnare la un an de închisoare cu executare dată de Judecătoria Buzău rămâne definitivă.
Magistrații Curții de Apel Ploiești au respins, miercuri, ca inadmisibil, apelul declarat pentru Matei Strugurel, de avocat, împotriva sentinței penale nr. 1034/10.12.2020 a Judecătoriei Buzău.
Judecătoria Buzău l-a condamnat pe Matei Strugurel la un an de închisoare cu executare pentru zădărnicirea combaterii bolilor.
Decizia Curții de Apel Ploiești este definitivă.
Pe 10 decembrie, Matei Strugurel a fost condamnat la un an de închisoare cu executare pentru zădărnicirea combaterii bolilor de către Judecătoria Buzău.
Pe lângă pedeapsa cu închisoarea, bărbatului i-a fost interzisă exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioada de 2 ani după executarea pedepsei sau considerarea ca executată a pedepsei principale cu închisoarea. De asemenea este obligat la plata a 550 de lei cheltuieli de judecată.
În luna aprilie 2020, Matei Strugurel a fugit din spital unde a fost internat pentru că tușea puternic. Testul pentru COVID-19 a ieşit negativ, dar medicii l-au diagnosticat cu TBC şi au hotărât să-l ţină sub supraveghere. Bărbatul a fugit, însă, din spital de frică să nu ia coronavirus.