Primăria Timișoara va înființa o agenție locală de achiziții care va centraliza toate achizițiile publice făcute de municipalitate și instituțiile din subordine: teatre, școli, servicii publice etc. Acest lucru va însemna o economie semnificativă la bugetul local și la cel al instituțiilor din subordine.
Primăria Timișoara este prima din România care va înființa o Unitate centrală de achiziții (UCA), în cadrul unui proiect pilot al Agenției Naționale pentru Achiziții Publice (ANAP).
Alături de Consiliile Județene Sibiu și Harghita, p astfel de unitate va funcționa și la Primăria Timișoara.
„Mă bucur mult că am fost aleși pentru a implementa acest proiect pilot.
Administrația publică din România are nevoie de o transformare profundă și Primăria Timișoara are ambiția să fie vârful de lance în acest proces de reformă. Achizițiile publice sunt mecanismul cheie prin care se cheltuiesc bani publici. Dacă sunt prost făcute, plătim dublu prin prețuri mari și calitate slabă. Prin centralizarea achizițiilor din toate instituțiile publice locale vom scădea costul și vom crește calitatea produselor și serviciilor cumpărate. Un alt pas concret pentru transparență și profesionalism în administrație”, a explicat primarul Timișoarei, Dominic Fritz.
Potrivit reprezentanților instituției, unitatea centrală va genera economii semnificative la bugetul local, va reduce birocrația și va crește interesul firmelor care pot oferi bunuri și servicii.
Înființarea Unităților centrale de achiziții locale este una din măsurile prevăzute în Strategia națională în domeniul achizițiilor publice, implementată de ANAP.
Aderarea Primăriei Timișoara la proiectul pilot derulat de ANAP va fi supusă aprobării Consiliului Local Timișoara.