Raport al CE privind privind proiectul Timișoara – Capitală Europeană a Culturii....

Raport al CE privind privind proiectul Timișoara – Capitală Europeană a Culturii. Experții europeni cer „depășirea crizei de încredere ce implică autoritățile și asociația”

0
DISTRIBUIȚI

Cel mai recent raport de monitorizare al Comitetului de experți al Uniunii Europene  privind proiectul Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii a fost făcut public astăzi, a transmis Asociația Timișoara 2023.

Documentul a fost întocmit ca urmare a ședinței anuale de monitorizare a implementării acțiunii UE „Capitale europene ale culturii” desfășurate anul acesta online, în 23 iunie, cu participarea reprezentanților Ministerului Culturii, ai Primăriei Municipiului Timișoara, ai Consiliului Județean Timiș și ai Asociației Timișoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii, precum și a unor observatori din partea Comisiei Europene, ai Ministerului Culturii și ai Reprezentanței României la UE. În raport este trecut în revistă stadiul implementării proiectului pornind de la raportul de progres comun, transmis de autorități și Asociație, sunt formulate șase recomandări și se solicită elaborarea unui plan de acțiune pană la 1 septembrie 2021”, a transmis asociația.

În comunicatul transmis, reprezentanții asociației menționează că experții Comisiei Europene au apreciat dorința părților de a implementa cu succes proiectul Timișoara 2023-Capitală Europeană a Culturii și încurajează toate părțile implicate să găsească soluții imediate printr-un efort comun.


De asemenea, recomandă „identificarea unei soluții pentru un cadru de finanțare multianuală, condiție esențială pentru implementarea proiectului, precum și depășirea crizei de încredere ce implică autoritățile și asociația”.

De asemenea, comitetul de experți recomandă evitarea unui model organizațional în care diferitele funcțiuni de implementare a proiectului să fie dispersate între mai multe instituții, dat fiind caracterul special al acțiunii.

În ceea ce privește programul cultural, Comitetul de experți recomandă ca toate eforturile să se concentreze pe pregătirea proiectelor cuprinse în dosarul de candidatură, iar apelurile deschise să fie limitate și reluate doar după încheierea programării conform dosarului de candidatură. Programul cultural trebuie să mențină un echilibru între potențialul cultural local și scena culturală internațională de prim rang, asigurându-se, totodată, că parteneriatele europene și excelența artistică rămân o prioritate în dezvoltarea programului.

În final, membrii Comisiei de experți solicită, până la data de 1 septembrie a.c., un plan de implementare pentru perioada rămasă până la 31 decembrie 2023.

Raportul detaliat în limba engleză poate fi cosultat pe site-ul Comisiei Europene sau pe site-ul Asociației Timișoara 2021- Capitală Europeană a Culturii, la rubrica „Transparență ”.

Foto: Arhivă

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.