Ripensia Timişoara şi-a prezentat lotul extrem de tânăr pentru noul sezon al...

Ripensia Timişoara şi-a prezentat lotul extrem de tânăr pentru noul sezon al Ligii 2. Roş-galbenii dau piept sâmbătă cu Dunărea Călăraşi

0
DISTRIBUIȚI

Ripensia şi-a prezentat azi lotul pe care-l are la dispoziţie la startul ediţiei 2021-22. Antrenorul Cosmin Petruescu are sub comandă 33 de jucători, mulţi dintre ei tineri, astfel că suporterii roş-galbenilor nu ar trebui să se aştepte la minuni în teren. Sâmbătă, timişorenii din Fabric primesc vizita Dunării Călăraşi, echipă care a traversat o vară cu multe probleme.

Prezentarea lotului ripensist a avut loc la Univ. de Vest, partenerul clubului. Preşedintele Dumitru Mihu a vorbit (şi) cu această ocazie despre importanţa resurselor financiare. „Avem nouă ani de la reînfiinţare. Poriectul rămane acelaşi, creştere şi consolidare. Ne-am schimbat modul de funcţionare. Avem o societate comercială, vrem să creăm o oportunitate oamenilor de afaceri din Timişoara … o să luăm legătura cu cei care au potenţialul de a face acest lucru. Să aducem mai multe resurse către acest club, banii se ştie că fac diferenţa şi în sport”, a spus, printre altele, Mitică Mihu.

Înainte de prezentarea propriu-zisă a vorbit şi „Conferenţiarul”. „Totul e bine când se termină cu bine”, a concluzionat acesta cu referire la sezonul trecut. Despre meciul cu Dunărea, club în suferinţă inclusiv economică, şi care printre alţii l-a transferat pe atacantul timişorean Gelu Velici în această vară, Petruescu a spus: „Suntem conştienţi că ne aşteaptă o partidă extrem de dificilă, din cel puţin trei motive.


Aleatorii din punctul meu de vedere, în primul rând valoarea adversarului, condiţiil de joc şi nu în ultimul rând faptul că e prima etapă. Din aceste considerente suntem conştienţi că va fi o partidă extrem de disputată. Chiar dacă Dunărea, din ce am citit, a trecut printr-o perioadă de transformări, de remanieri. Şi-au păstrat în mare parte lotul de jucători cu care au obţinut rezultate foarte bune în sezonul trecut. Au în continuare în lot jucători cu foarte mare experienţă. Mă refer la un Şandru, Fotescu, Bedea, Kanda, Cristi Bud, plus transferurile pe care le-au făcut. Reprezintă o nucă tare. Fiind şi prima etapă sunt convins că e un joc care se va desfăşura în condiţii destul de grele, fiind şi temperaturi foarte ridicate. Este un meci deschis oricărui rezultat. Îmi doresc foarte mult să începem acest campionat cu o victorie, cu atât mai mult cu cât debutăm în faţa propriilor suporteri. Şi din acest punct de vedere suntem pregătiţi, avem o mare motivaţie de a începe acest campionat cu dreptul”.

Ripensia a transferat în această vară nu mai puţin de trei goalkeeperi, dar are întăriri şi în celelalte compartimente, în total sunt zece jucători noi din afara clubului împreună cu tânărul goalkeeper Marc Lupu (17 ani), sosit de la Sepsi.

Lotul Ripensiei: Ionuţ Rus (CFR Cluj), Octavian Mosoarcă (Ghiroda), Marc Lupu (Sepsi), Marian Braşoveanu (portari); Răzvan Morariu (Dumbrăviţa), Andrei Macriţchi, Cosmin Gladun, Radu Rogac, Harald Fridrich, Mădălin Sturzu, Darius Ţieranu, Nenad Lalic, Radu Ciurel (junior, Lugoj) (fundaşi); Valerii Macriţchi, Stephan Coulibaly, Vlad Degău (junior), Mihai Ene, Gabriel Stoi, Ionuţ Vasluian, Dan Taras (FC Sf. Gheorghe, Moldova), Raul Vidrăsan (Politehnica), Robert Stoica (Voluntari), Alexandru Piftor, Răzvan Rotea (UTA), Sebastian Dan, Sorin Avrămescu (juniori), David Ciurel (junior, Lugoj) (mijlocaşi); Cristian Pădurariu, Nemanja Sokovic, Denis Golda, Zoran Mitrov (Sassuolo U19), Emanuel Ernest (Rapid), Marco Contescu (junior) (atacanţi).

Partida Ripensia Timişoara – Dunărea Călăraşi se dispută sâmbătă, de la ora 11, pe arena „Electrica”, în prima etapă a Ligii 2 (netelevizat). La meci este permis accesul suporterilor (vaccinaţi, testaţi sau trecuţi prin boală) în limita a 50% din capacitatea de 1.400 de locuri certificate ale arenei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.